„Vom trăi în mizerie”. Imaginile postate de primarul sectorului 2 și avertismentul pentru cei care aruncă gunoaie pe jos
Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, avertizează că administrația va aplica amenzi în continuare celor care aruncă pe jos chiar și un chiștoc. Edilul a postat pe Facebook mai multe fotografii în care arată mizeria din sector, precizând că nu poate „avea câte un angajat pentru fiecare om” și făcând apel la cetățeni să fie responsabili.
„Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coș, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coș stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu știu voi, dar eu nu vreau și nici nu accept asta. Continuăm să îi sancționăm pe toți cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înțelege că pentru spațiul public suntem toți responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie și de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curățenia”, a scris Mihaiu pe Facebook.