Sari direct la conținut

VIDEO „Vă vedem din Sibiu” Povestea unuia dintre cele mai lungi proteste din România ultimilor 30 de ani: 431 de zile și continuă. „Putem ieși mai puternici din asta”

HotNews.ro

De 431 de zile, mai exact de pe 11 decembrie 2017, în fiecare zi, de la ora 12.00, timp de 15 minute, 30, 50 sau câteva sute de oameni, vin în fața sediului PSD Sibiu și protestează, tăcut, fără scandal, față de încercările acestui partid de a acapara justiția și a distruge statul de drept. Inițiativa se numește ”Vă vedem din Sibiu”. Evenimentul are loc indiferent de vreme, de sărbătorile legale. Excepție au făcut zilele de doliu național pentru regele Mihai.

Protestul nu este unul de amploare, dar câștigă clar la capitolul anduranță și perseverență. Totul a început pe 11 decembrie 2017, după protestele de amploare generate de intenția PSD de a modifica legile justiției și naționalizarea pilonului II de pensii. Omul cu ideea a fost Ciprian Ciocan, fost antreprenor, ONG-ist și alergător.

”Sunt două motive pentru care a pornit mișcarea asta. Primul a fost o mare frustrare. La Sibiu se protesta de foarte mult timp, începând cu protestele din februarie, de la OUG 13, erau proteste masive, la un moment dat au fost 40.000 de sibieni pe stradă, mai mult de un sfert din populația Sibiului a fost în stradă. Până în decembrie 2017 era deja o oarecare uzură a protestelor de stradă, mărșăluiam pe bulevarde zile întregi, săptămâni întregi, luni întregi. Parte din noi, care am fost implicați în aceste proteste și care avem o oarecare experiență în organizare, simțeam nevoia să facem ceva de impact fiindcă simțeam că protestele noastre de pe străzi nu mai atingeau pe nimeni. Ieșeam în fiecare zi, protestam, făceam niște marșuri, oboseam, era frig, era foarte urât, nici nu mai generam știri, cei de la PSD stăteau la ei în birou, nu îi interesa de nimic. Astfel ne-am gândit să facem ceva astfel încât mesajele protestelor să fie mai de impact și să fie auzite în primul rând de cei împotriva cărora protestam. Și, bineînțeles, motivul principal pentru care am pornit acest protest, a fost apărarea statului de drept care era sub asalt în decembrie 2017 și este în continuare”, a povestit Ciprian Ciocan pentu HotNews.ro.

Mișcarea a început cu un protest de 72 de ore în fața PSD Sibiu și a continuat cu proteste zilnice, însă nimeni nu s-a așteptat să se ajungă până aici.

”Nu ne-am gândit de la început că va fi de lungă durată. A pornit ca o idee de grevă. Am ales să ne mutăm în fața sediului PSD, unde am stat neîntrerupt pentru 72 de ore. Am ocupat fâșia aceea din fața PSD și am încercat ca mesajele noastre să fie auzite. Speram să reușim să blocăm legile justiției, nu ne-am imaginat că o să dureze atât de mult. Nu putem spune că suntem mândri de acest lucru, fiindcă scopul nostru nu este să protestăm, scopul nostru este să ținem aprinsă această flacără a statului de drept și este un mesaj pe care îl transmitem atât PSD-ului cât și celorlalte mișcări de protest care există în țară și societății civile, care de multe ori cred că s-a uitat la noi cu oarecare speranță că cineva încă protestează, că încă nu am renunțat. A fost și despre a întreține energia protestelor. Mesajul principal este de perseverență, că nu cedăm la această luptă. Am vrut să arătăm că există o opoziție în stradă, opoziție care nu a existat de multe ori în Parlament, la nivel politic. Noi ne-am dorit să apărăm statul de drept și calea europeană, ca Guvernul să nu decupleze România de la parcursul european ”, mai povestește Ciprian Ciocan.

Când s-au trezit cu protestatarii în față, reacția PSD a fost să tragă jaluzelele. Acestea erau trase și acum, când am fost să filmăm. O mică victorie, spun oamenii din stradă.

”La început a fost foarte ciudat pentru ei, când ne-au văzut au început să tragă jaluzelele la ferestre. A fost primul nostru zâmbet pentru că pentru prima dată de când eram în stradă am simțit o reacție la ce făceam. Sigur, nu au înțeles ce se întâmplă, nu se așteptau să venim atât de aproape de ei. Ei stăteau foarte confortabil în centrul orașului în timp ce protestele erau undeva la margine, nu îi afecta își dădeau comunicatele de presă. S-au speriat iarăși foarte tare fiindcă noi eram foarte tăcuți, foarte civilizați, mesajele noastre erau foarte clare, au început cu o serie de comunicate de presă în care ne jigneau, că suntem securiști, trimiși de anumite partide. Lucru care nu le făceau decât rău, cu atât mai mult cu cât la protest erau persoane respectabile din comunitate, de la preotul bisericii evanghelice, la oameni din ONG, artiști, scriitori. Chiar dacă te poți lupta cu o persoană, nu te poți lupta cu o comunitate”, a spus Ciprian Ciocan.

Oamenii care vin în fiecare zi să protesteze sunt de toate vârstele, ocupațiile, naționalitățile.

Andrei Marcovici este muzician, iar în pauza de masă iese să filmeze și să fotografieze evenimentele. Este felul în care el contribuie la această inițiativă. În cele 430 de zile de protest a surprins chipurile, supărările și bucuriile celor care sunt mișcarea ”Vă vedem din Sibiu”.

”La un moment dat orice om ajunge la o limită, probabil aceea a fost limită. Era vorba de Ordonanța 13, noi am venit să apărăm justiția dreaptă din România, să facem tot posibilul ca acei oameni care trebuie să stea în pușcărie să fie acolo, nu la guvernare. Pentru a permanentiza protestul s-au ales teme, în fiecare zi aveam o temă. Cea mai de succes a fost cea cu plecarea tinerilor din România. Atunci am fost și mulți, 600-700 de oameni, chiar spre 1.000. A fost impresionant. Am venit toți cu un băgăjel, am umplut toată zona de bagaje și de oameni. Suntem cam 4-5 persoane care filmăm și 2-3 fotografi. Este interesant pentru că vezi cam aceeași oameni, 30-40 de persoane care se perindă pe aici. Într-o zi sunt mai triști, într-o zi sunt mai veseli, depinde de ce se întâmplă seara cu Guvernul nostru. Câteodată este mai mult optimism, mai ales vara, când guvernanții sunt în vacanță și nu se întâmplă ceva rău. Mă impresionează în continuare că vin foarte mulți pensionari, chiar dacă a fost foarte frig, am avut și -20 de grade, au și probleme de sănătate. Știu că tot ce este rău este încă acolo și deasupra capului nostru stă o sabie, dar dacă era să se întâmple răul cel mare se întâmpla până acum, dacă nu am fi protestat în toată țara”, a povestit acesta.

Doamna Ileana este pensionară, a fost profesoară de română. Vine la protest în fiecare zi. Consideră că este datoria ei de a apăra justiția și statul de drept.

”Venim pentru democrație și pentru statul de drept. Noi considerăm că această guvernare, coaliția PSD-ALDE, încalcă toate principiile democrației, respectiv separarea puterilor în stat, independența justiției. Doresc să acapareze toate instituțiile independente și înăbușirea opoziției. Cerem Guvernului să-și facă datoria, să se ocupe de problemele care privesc bunăstarea țării, fiindcă buget nu avem, fondurile sunt alocate discreționar, infrastructura țării este necorespunzătoare, de sănătate nu mai vorbim, la educație sunt probleme mari. Nu îmi este greu să vin aici fiindcă din 1990 sunt tot pe baricade, întâi am bănuit că FSN-ul este o putere continuatoare a comunismului. Acum vedem că apucăturile comunismului se găsesc la această echipă”, a declarat aceasta.

Ciprian Ciocan spune că protestele vor continua la Sibiu fiindcă asalturile la adresa justiției continuă.

”Eu cred că o să continuăm la cum se întâmplă lucrurile și cei de la putere continuă, lupta cu justiția continuă, nu știu dacă mai este la fel de multă energie, dar și faptul că ținem această flacără aprinsă este important. Consider că de multe ori trebuie să ne exercităm această meserie de cetățean, nu doar să stăm la serviciu și să ne facem treaba în pătrățelul nostru. De multe ori trebuie să reacționăm la ce se întâmplă în societate, în Parlament sau la Guvern. Cred că ceea ce se vede aici la Sibiu este că prin perseverență, prin inteligență, lucrurile pot fi făcute să meargă bine. Ne putem păstra valorile, principiile, calea europeană, chiar și atunci când trecem prin situații din acestea foarte grele. În principiu, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Societatea română, din punctul meu de vedere, avea nevoie de un șoc, cum sunt și vor fi acești 4 ani de guvernare PSD și cred că dacă reușim să rămânem concentrați și conectați la ce se întâmplă, putem ieși mai puternici din asta”, a mai declarat Ciprian Ciocan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro