Sari direct la conținut

​VIDEO-FOTOGALERIE Cum arată cel mai nou parc din București la un an de la inaugurare

HotNews.ro

În iunie anul trecut, Primăria Sectorului 3 finaliza lucrările la Parcul Teilor de pe strada Brățării, cel mai mare din București amenajat după 1989, circa 7 hectare de spațiu verde. La un an de la inaugurare, aproape toți copacii s-au prins și au înverzit, gazonul este verde, iar oamenii din zonă au început să folosească spațiul verde. Din păcate, parcul este îngrijit doar în zona centrală, zonele periferice fiind pline de boscheți. În plus, aleile din anumite zone au început să se lase și să crape.

Contactat de HotNews.ro, primarul Robert Negoiță a declarat că iarba este netunsă în anumite zone din parc din cauză că nu are suficient personal la firma care se ocupă de spațiile verzi. În ceea ce privește aleile, edilul spune că este normal deoarece apare fenomenul de tasare, parcul fiind amenajat pe o fostă groapă de gunoi.

”În perioada de vară este mai complicat, avem probleme mari cu angajatul oamenilor la spații verzi din cauză că nu ne aprobă Consiliul Local modificarea de schemă de personal și să creștem puțin salariile. Avem mari dificultăți. Ne pleacă oamenii și nu găsim să angajăm alții în loc. Le-am și comunicat celor din Consiliu că dacă o țin așa, o să angajăm o firmă de mentenanță, că nu am ce să fac. Acum întreținem spațiile verzi cu angajații Primăriei. Parcul este amenajat pe o fostă groapă de gunoi, apare fenomenul de tasare, de asta s-au lăsat aleile. În următorii 5-6 ani o să mai avem surprize din astea”, a declarat Robert Negoiță.

Spațiul verde a fost amenajat de Primăria Sectorului 3, cu angajați ai instituțiilor și ai companiilor primăriei. Parcul are un lac artificial, câteva mii de copaci – tei, metasequoia, mesteacăn, stejar și salcie – și terenuri de sport. Primarul Robert Negoiță declara anul trecut că amenajarea a costat undeva la 50 de euro/mp, în total. Lucrările au început în septembrie 2019 și s-au finalizat în vara anului 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro