Sari direct la conținut

UPDATE Taxa de reabilitare termică, concesionarea parcului de distracții din Tei și cumpărarea celor 4 ha retrocedate în Parcul Plumbuita, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Sector 2

HotNews.ro

Introducerea unei taxe de reabilitare termică, de 10% din costul lucrării, pe care proprietarii să o plătească în 10 ani, concesionarea parcului de distracții din Parcul Tei și cumpărarea celor 4 ha retrocedate în Parcul Plumbuita, sunt cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 2, de miercuri.

  • UPDATE Consiliul Local Sector 2 a votat cumpărarea celor 4 ha retrocedate în Parcul Plumbuita și studiul de oportunitate privind concesionarea parcului de distracții din Tei. Proiectul privindintroducerea unei taxe de reabilitare termică a fost retras de pe ordinea de zi.

Despre cumpărarea celor 4 ha retrocedate în Parcul Plumbuita

Este vorba despre cumpărarea celor 41.324,00 mp retrocedați în 2014 în Parcul Plumbuita, în zona dintre Mănăstirea Plumbuita și lac.

Preţul total al tranzacţiei este de 4.325.000 euro și va fi achitat vânzătorului prin virament bancar. Proprietarii sunt: Bărbulescu Teodora, Coroi Rodica-Eugenia și Hanganu Anca-Maria. Consiliul Local Sectorului 2 trebuie să aprobe achiziționarea terenului, acesta fiind pasul final pentru reîntregirea parcului.

Primăria Sectorului 2 a primit în martie 2023 undă verde de la Consiliul General pentru achiziționarea terenului.

„Scopul este reintegrarea în Parcul Plumbuita, reamenajarea/ modernizarea spațiilor verzi, a zonelor de joacă pentru copii și realizarea unor amenajări specifice activităților cu caracter recreativ”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat de Consiliul General.

Despre taxa de reabilitare termică

Pe scurt, se propune ca Primăria Sectorului 2 să plătească din bugetul local cota de 10% ce revine proprietarilor la lucrările de reabilitare termică, apoi să-și recupereze banii prin taxa de reabilitare.

  • „Se aprobă finanţarea din bugetul local a cheltuielilor aferente cotei de contribuţie ce revine proprietarilor/asociaţiei de proprietari, în cuantum de 10% din valoarea lucrărilor de intervenție executate pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuit.
  • Se instituie taxa de reabilitare termică la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, în sarcina proprietarilor/asociaţiei de proprietari, în vederea recuperării sumelor avansate de către autoritatea publică locală pentru asigurarea cotei de contribuţi ce revine proprietarilor.
  • Cuantumul taxei de reabilitare termică este 10% din valoarea executării lucrărilor de intervenție (…) prin raportarea la cotele părți indivize din proprietatea comună aferente fiecărei părți individuale”, se arată în proiectul de hotărâre.

Sumele avansate de către Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti pentru asigurarea cotei de contribuție se recuperează prin taxă de reabilitare termică, în termen de 10 ani, cu începere din 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar plata aferentă fiecărui an se face în două rate egale, până la date de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an fiscal, este propunerea executivului.

Se propune scutirea de la plata taxei mai multe categorii vulnerabile:

  • persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere;
  • persoane singure/familii care, în ultimele 3 luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administrației publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/ membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie;
  • veterani de război și soţii supraviețuitori/supraviețuitoare ai/ ale acestora;
  • pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană/membru de familie sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie;
  • persoane aflate în sărăcie energetică;

În cursul anului 2022, Sectorul 2 al Municipiului București a contractat de la Banca Europeană de Investiții un împrumut, având ca destinație cofinanțarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de locuințe de pe raza Sectorului 2.

Reprezentanții instituției spun că una din condițiile impuse de Banca Europeană de Investiții pentru a acorda acest împrumut, respectiv de a permite utilizarea acestuia, a fost instituirea unui mecanism de recuperare a cotei de contribuție ce revine asociațiilor de proprietari din contravaloarea lucrărilor de execuție.

„Într-o primă etapă a contractării împrumutului BEI a solicitat o cotă de contribuție din partea asociațiilor de proprietari de 20%. Pe fondul apariţiei unor noi prevederi ale Ordonanţei nr. 18/2009, care includ cofinanţări mai mici pentru asociaţiile de proprietari în cazul în care vor fi finanţate lucrăile prin POR, Sectorul 2 a reluat discuţiile de negociere cu B.E.I. în sensul scăderii cotei de finanţare de la 20% la 10%, procent minim impus de legislație. Negocierea s-a materializat prin acceptarea de către B.E.l. a procentului de 10% pentru cofinanţare din partea asociațiilor de proprietari”, se arată în referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.

Despre concesionarea Parcului de distracții din Tei

Primăria Sectorului 2 vrea să concesioneze Parcul de distracții din Parcul Tei, studiul de oportunitate fiind supus aprobării Consiliului Local Sector 2 în ședința de miercuri.

„Necesitatea delegării serviciilor provine din situația de fapt existentă la nivelul Sectorului 2 și din analiza datelor istorice pentru acest obiectiv, din care rezultă că Sectorul 2 are pierderi operaționale considerabile rezultate din operarea parcului de agrement. În urma elaborării studiului de oportunitate, în baza celor 3 scenarii identificate, concluzia studiului este în fapt că varianta optimă de valorificare și operare a parcului de agrement este prin intermediul unui contract de concesionare a echipamentelor de agrement și a amplasamentului aferent”, se arată în referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre.

Conform situaţiei veniturilor şi cheltuielilor, în intervalul 01.01.2022-31.12.2022, parcul a avut venituri de 265.343,83 lei, iar cheltuielile aferente au fost de 4.157.907 lei, deci pierderea a fost de 3,8 milioane lei.

Parcul are 7 echipamente de agrement, respectiv: roller-coaster, casa groazei, roata mare, lanţuri, roata mică, carusel și mașinuțe electrice.

Studiul de oportunitate propune ca parcul să fie concesionat pe o perioadă cuprinsă între 8 și 15 ani, iar nivelul redevenţei să fie la 10% din veniturile totale, dar nu mai puţin de 25.612 RON/lună.

Hotnews.ro a scris că în 2021, Primăria Sectorului 2 a cheltuit aproape 4 milioane lei pentru a ține deschis parcul de distracții din Parcul Tei care a avut încasări de circa 450.000 lei, adică puțin peste 10% din cât a înghițit, potrivit datelor furnizate de instituție.

Detaliat, din 2016 până în prezent, Primăria Sectorului 2 a cheltuit peste 22 milioane lei pentru a ține deschis parcul de distracții (cheltuieli de personal și cheltuieli de funcționare):

  • 2016: 597.000 lei cheltuieli de personal, plus 985.000 lei cheltuieli de funcționare plus circa 50.000 noi investiții. Veniturile încasate au fost de circa 1,2 milioane lei.
  • 2017: 1,38 milioane lei cheltuieli de personal, plus 1,68 milioane lei cheltuieli de funcționare, plus 21.500 lei investiții noi. Veniturile încasate au fost de circa 690.000 lei.
  • 2018: circa 2 milioane lei chel
    tuieli de funcționare, plus 1,76 milioane lei cheltuieli de funcționare, plus circa 400.000 lei investiții noi. Veniturile încasate au fost de circa 657.000 lei.
  • 2019: circa 2,7 milioane lei cheltuieli de personal plus 1,95 milioane lei cheltuieli de funcționare, plus 747.000 lei investiții noi. Veniturile încasate au fost de circa 698.000 lei.
  • 2020: 2,38 milioane lei cheltuieli de personal plus 1,32 milioane lei cheltuieli de funcționare, plus 41.591 lei investiții noi. Veniturile încasate au fost de circa 278.000 lei.
  • 2021: 2,13 milioane lei cheltuieli de personal plus 1,66 milioane lei cheltuieli de funcționare.Veniturile încasate au fost de circa 449.000 lei.
  • 2022, primele 5 luni: 963.000 lei cheltuieli de personal, plus 685.000 lei cheltuieli de funcționare. Veniturile încasate au fost de circa 73.908 lei.

În ceea ce privește numărul de vizitatori, situația este următoarea:

  • iunie 2016-iunie 2017: 346.266 utilizatori;
  • iunie 2017-iunie 2018: 428.499 utilizatori;
  • iunie 2018-iunie 2019: 171.420 utilizatori;
  • iunie 2019-iunie 2020: 65.330 utilizatori;
  • iunie 2020-iunie 2021: 70.768 utilizatori.
  • iunie 2021 -iunie 2022: 36.903 utilizatori;

Reprezentanții Primăriei spun că parcul și-a îndeplinit obiectivul asumat în contractul de finanțare cu fonduri europene, respectiv să depășească circa 810.232 utilizatori în primii 5 ani, înregistrând 1.082.283 vizitatori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro