UPDATE: 60 proiecte de "modernizare a exploatatiilor agricole", depuse pentru finantare UE. Primul proiect de "renovare a satelor" provine din Maramures
Viviana Vasile, directorul general pentru dezvoltare rurala din Ministerul Agriculturii a declarat ca, in circa doua saptamani de la lansarea Programului National de Dezvoltare Rurala, au fost depuse pentru finantare 62 proiecte, cele mai multe dintre acestea pentru „Modernizarea exploatatiilor agricole”.
Doua proiecte au fost depuse pentru masura „Renovarea si dezvoltarea satelor” si niciun proiect pentru „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”.
Cei interesati mai au timp sa depuna proiecte, in cadrul acestei prime licitatii, pana la 28 martie.
Viviana Vasile a mai precizat cateva lucruri legate de conditiile impuse pentru finantare:
- Decizia de a elimina complet costurile cu achizitia terenului (valabile, initial, in limita de 10% – n.r.) din randul celor eligibile a fost cauzata de „problemele care apar la evaluarea terenurilor”.
- Pentru activitatile non-agricole care pot primi finantare (prin Axa 3 – destinata diversificarii economiei rurale si imbunatatirii vietii din spatiul rural) nu va fi intocmita o anumita lista a codurilor CAEN. In Program sunt listate tipurile de activitati eligibile si neeligibile (paginile 290 – 292 din PNDR – document atasat, n.r.)
- zonele sub-urbane (comune sau sate aflate pe raza oraselor) nu sunt eligibile in cadrul PNDR, cu exceptia Axei 1 – „Cresterea competitivitatii sectorului agricol si forestier”.
- lista cu „zonele dezvoltate din punct de vedere turistic” va fi publicata odata cu Ghidul solicitantului pentru Masura 3.1.3 – „Incurajarea activitatilor turistice”. In aceste zone nu se va accepta infiintarea de pensiuni turistice, ci doar modernizarea celor existente.
In data de 4 martie au fost lansate primele trei linii de finantare din PNDR. Acestea au deadline pentru depunerea proiectelor data de 28 martie. Sumele disponibile in aceasta prima licitatie de proiecte sunt:
- „masura 1.2.3. – cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”: circa 33 milioane de euro
- „masura 1.2.1. – modernizarea exploatatiilor agricole:” circa 57 milioane de euro
- „masura 3.2.2. – renovarea si dezvoltarea satelor”: circa 103 milioane de euro
UPDATE: Un comunicat al MADR arata ca „primul proiect din tara care vizeaza renovarea si dezvoltarea satelor provine din judetul Maramures.
Proiectul a fost depus de catre consiliul local Ocna Sugatag si vizeaza reabilitarea si modernizarea drumului vicinal din localitatea Sugatag, judetul Maramures. Lungimea drumului propus pentru modernizare este de peste 7 km.
Valoarea totala eligibila a cererii de finantare se ridica la 917.000 Euro. Proiectul depus, va fi finantat 100% din fonduri nerambursabile oferite prin Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) deoarece este o investitie de utilitate publica si nu va genera profit.”, transmite MADR
I