Sari direct la conținut

Transplant de memorie realizat pe melci

HotNews.ro

O echipă a reușit să transplanteze amintirile prin transferarea unei molecule mesager ce transportă informația genetică, numită ARN, dintr-un melc în altul. Melcii au fost instruiți să dezvolte o reacție defensivă. Când ARN-ul a fost introdus în melcii care nu au fost instruiți, aceștia s-au comportat ca și cum ar fi fost sensibilizați, scrie BBC.

Oamenii de știință au aplicat șocuri electrice de mică intensitate pe cozile unor melci marini din specia Aplysia californica. Administrarea acestor șocuri instruiește reflexul retragerii defensive a melcului – cazul în care melcii se micșorează pentru a se proteja de amenințările mediului înconjurător.

Atunci când cercetătorii au stimulat melcii, au descoperit că cei care au suferit șocurile, au prezentat o contracție defensivă de aproximativ 50 de secunde, în timp ce aceia care nu au primit șocuri au rămas în contracție doar o secundă.

Oamenii de știință au extras molecule ARN din sistemele nervoase ale melcilor care au primit șocurile și le-au injectat într-un număr mic de melci care nu au fost sensibilizați.

Melcii nesensibilizați, injectați cu ARN de la animalele care au fost instruite, s-au comportat ca și cum ar fi primit ei șocurile din coadă, manifestând o contracție defensivă de aproximativ 40 de secunde.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro