„Suntem o familie!” Ce au obținut sindicaliștii din STB la negocieri: acoperirea „cheltuielilor cu însemne religioase”, creșteri pe linie a mai multor indemnizații și sporuri (VIDEO)
În plină perioadă de tăieri de cheltuieli pe care Guvernul o promovează, Sindicatul din STB a anunțat victoria în negocierile privitoare la drepturile bănești cu autoritățile
În urmă cu aproape 10 zile conducerea Sindicatului anunțase că se renunță la grevă după ce au obținut o creștere de 300 de lei a salariilor.
Reamintim că STB este subvenționată de Primăria Generală cu peste un miliard de lei anual.
Sindicatul Transportatorilor din București, amenința cu greva generală din luna august, printre revendicări fiind majorarea salariilor și introducerea mai multor beneficii în contractul colectiv de muncă. Ultima majorare salarială a avut la începutul anului, o indexare cu 13%, iar salariul mediu net pentru conducătorii de autovehicule este de peste 6100 lei/lună.
„Pe 4 septembrie am făcut notificarea către societate, am argumentat absolut toate problemele rămase în divergență, am vrut să dăm un semnal că totuși avem și disponibilitate de a găsi soluții și ne-a îndreptat spre o rezolvare. Și am renunțat, să spunem așa, la o serie de sporuri, dar răspunsul a fost unul negativ. Societatea n-a venit cu absolut nimic”, a declarart președintele Sindicatului din STB, Vasile Petrariu.
După acest pas a urmat notificarea angajatorului și al ITM-ului cu privire la declanșarea conflictului colectiv de muncă, pentru că prin notificarea pe care noi am transmis-o în primă etapă, noi n-am declanșat conflictul colectiv de muncă ci doar am avertizat, conform legii, că există premize de declanșare a conflictului colectiv de muncă, mai explică Petrariu.
„Ca mesaj public, am convenit să nu ieșim să escaladăm aceste lucruri în presă…”
Notificarea am făcut-o și spre știința consiliului de administrație și al viceprimarului general care se ocupă cu activitatea de transport public local și care are în subordine STB SA.
Viceprimarul m-a informat că la rândul domniei sale l-a informat pe primarul general. I-a spus că se întâlnește cu mine. Primarul general a fost de acord, deci, practic el (viceprimarul-n.red) a avut un mandat oficial din partea primarului general și ne-am văzut pe data de 19 într-un grup de lucru care putea să ia și decizii.
Ce s-a decis în final
Adunarea Generală a Sindicatului Transportatorilor din București (STB) a adoptat luni, 25.09.2023, Rezoluția prin care se aprobă semnarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe anul 2024 și renunțarea la conflictul colectiv de muncă, pe cale de a se declanșa din cauza refuzului fostei conduceri a Societății de Transport București STB SA de a soluționa propunerile venite din partea sindicatului .
- De la 1 octombrie 2023, valoarea tichetelor de masă crește de la 30 de lei, la 35 de lei.
- De la 1 ianuarie 2024, Anexa 2 se va majora cu câte 2 nivele peste minimul de încadrare pentru fiecare grupă de salarizare.
- Tot de la 1 ianuarie 2024, tichetele de masă vor fi majorate de la 35 de lei, la 40 de lei.
- Tot de la 1 ianuarie 2024, în funcție de creșterea salariului minim pe economie, grila de salarizare va fi majorată cu diferența de la 3.300 lei la 3.750 lei.
- De la 1 februarie 2024 se va pune în aplicare un „fond de promovare”, într-un cuantum total de 800.000 de lei, 300.000 de lei pentru conducătorii de vehicule și 500.000 de lei pentru „rest personal”.
La capitolul ajutoare sociale, creșterile vor fi în felul următor:
- – Pentru biletele de odihnă și tratament procentul de decontare va fi de 60% (față de 50% acum) pentru angajați și mebri de familie, dar nu mai mult de 2.500 de lei, începând cu luna ianuarie 2024.
- – Pentru boală profesională: 5.000 de lei (față de 3.800 de lei până acum).
- – Pentru invaliditate în urma accidentelor de muncă: 10.000 de lei (față de 8.400 de lei până acum).
- – Pentru naștere copii: 4.200 de lei pentru nașterea fiecărui copil (față de 3.500 de lei până acum).
- – Deces salariat: 12.500 de lei (față de 11.000 de lei până acum).
- – Costuri cu insemne religioase, transport: 2.500 de lei (față de 2.000 de lei).
- – Deces membru al familiei (soț, soție, copii): 7.200 de lei (față de 6.000 de lei).
- – Deces părinte: 3.000 de lei (față de 2.500) pentru fiecare descendent ce lucrează în STB SA.
Rugat să explice ce anume reprezintă costul cu însemnele religioase, președintele Sindicatului ne-a spus că aceste costuri sunt cele legate de sicriu, cruce și transportul la cimitir în cazul unui deces al unui salariat.
N.Red. Aceste creșteri nu intră în vigoare până la data validării lor de către Adunarea Generală a Acționarilor din STB care va avea loc cel mai probabil în această săptămână.
Articol actualizat în data de 27.09.2023, ora 13:27