Sari direct la conținut

Război în Ucraina – ziua 782: Rușii presează pentru a cuceri Ceasov Iar / Ministru ucrainean: Situația este „tensionată”, rușii au „superioritate numerică” / SBU: Dronele navale pot transporta acum o tonă de explozibil

HotNews.ro
Ceasov Iar, cel mai fierbinte front al războiului din Ucraina, Foto: Anatolii Stepanov / AFP / Profimedia
Ceasov Iar, cel mai fierbinte front al războiului din Ucraina, Foto: Anatolii Stepanov / AFP / Profimedia

​Ucraina a admis că situația este „tensionată” pe frontul de est, unde o armată rusă „superioară numeric” face presiuni tot mai mari pentru a cuceri orașul strategic Ceasov Iar de la forțele ucrainene, care au stocuri limitate de muniție, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, care a vizitat soldații din zona în care au loc în prezent luptele. Comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat și el că trupele care apără orașul Ceasov Iar au primit armament suplimentar pentru a bloca mai bine forțele rusești care încearcă să cucerească acest punct strategic. În ciuda pierderilor suferite, rușii desfășoară „noi unități de blindate”, ceea ce le permite să obțină „succese tactice”, a adăugat el.

07:16Noul articol LIVE, cu evenimentele de marți, este aici

SINTEZA ZILEI

  • Rusia şi Ucraina au negociat, cu medierea Turciei, restabilirea coridorului cerealelor în Marea Neagră. De ce ar fi picat acordul
  • Washington Post scrie că Zelenski a fost „iritat” de solicitarea SUA ca Ucraina să nu lovească rafinăriile din Rusia
  • Ucraina se întreabă de ce aliații săi sunt reticenți în a-i acorda mai multă asistență militară împotriva Rusiei, după ce un atac aerian iranian împotriva Israelului în weekend a fost respins cu succes, în mare parte datorită sprijinului occidental, potrivit AFP.
  • Statele Unite impun sancțiuni unor entități din Belarus pentru susținerea războiului Rusiei în Ucraina
  • Apărarea aeriană ucraineană apără şi vecinii din Moldova, România şi Polonia de ameninţarea imediată ca rachetele şi dronele ruseşti să intre în spaţiul lor aerian – a transmis luni ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba
  • Ucraina şi Norvegia – ambele vecine cu Rusia – au convenit asupra termenilor unui acord bilateral de securitate, a anunţat șeful diplomației norvegiene, luni, în cursul unei vizite la Kiev.
  • Olanda alocă 4,4 miliarde de euro, până în 2026, în sprijinul Ucrainei
  • Un atac al rușilor a lovit luni o unitate de învățământ din regiunea Harkov și a ucis două persoane, a anunțat guvernatorul regiunii ucrainene

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 782 – LIVE pe HotNews.ro:

01:44 Washington Post scrie că Zelenski a fost „iritat” de solicitarea SUA ca Ucraina să nu lovească rafinăriile din Rusia

Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul întâlnirii private avute în februarie la Conferința de Securitate de la Munchen, ca Ucraina să nu atace rafinăriile de petrol rusești, o cerință care l-ar fi „iritat” pe liderul de la Kiev, după cum relatează luni ziarul american The Washington Post, citând surse familiare cu această chestiune.

01:15 Preşedintele american Joe Biden a reiterat luni apelul său presant către Congres de a adopta pachetul de ajutor militar pentru Ucraina, blocat în prezent de opoziţia republicană, scrie AFP.

„Congresul trebuie să aprobe această finanţare” pentru Ucraina „şi trebuie să o facă acum, acum”, a afirmat Biden în faţa presei, în timp ce îl primea la Casa Albă pe premierul Cehiei, Petr Fiala.

Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, solicitat de preşedintele democrat, este blocat în Congresul american de luni de zile, la fel ca un alt pachet pentru Israel.

00:22Fake cu Tucker Carlson care ar relata despre arestarea lui Zelenski – fact-check al Reuters

Șeful AIEA avertizează: „Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

23:57 „Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit AFP.

Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie – cea mai mare din Europa – e ocupată din martie 2022 de Rusia. Luna aceasta, la centrală au avut loc o serie de atacuri cu drone, Moscova şi Kievul învinuindu-se reciproc.

„Aceste atacuri necugetate trebuie să înceteze imediat”, a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme.

„Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranţa nucleară este deja compromisă”, a adăugat șeful AIEA, care are experţi la faţa locului.

„Doi ani de război afectează serios siguranţa centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA de securitate şi siguranţă nucleară au fost compromişi. Nu putem sta şi să nu facem nimic aşteptând ca o ultimă greutate să încline balanţa aflată într-un echilibru instabil”.

„Ne apropiem periculos de un accident nuclear”, a insistat Rafael Gross, cerând ca o „aruncare de zaruri să nu decidă ce se va întâmpla mâine”.

Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a ţinut să reamintească şeful AIEA.

23:21Coaliția dronelor: Germania, Olanda și Canada vor furniza noi drone Kievului, în timp ce Lituania va aloca fonduri suplimentare pentru producția de drone FPV, a anunțat luni Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit The Kyiv Independent.

Marea Britanie și Letonia conduc împreună coaliția privind dronele, care a fost înființată în ianuarie pentru a consolida arsenalul de drone al Ucrainei. Pe lângă cele două țări, alte șapte s-au alăturat coaliției, printre care Germania, Canada, Olanda, Lituania, Suedia, Estonia și Danemarca.

Germania intenționează să furnizeze Ucrainei drone de recunoaștere Vector 211, fără a preciza însă cantitatea. Canada, în schimb, va trimite 450 de drone multi-misiune SkyRanger, în timp ce Olanda, în colaborare cu Danemarca și Germania, va furniza Ucrainei drone de recunoaștere Heidrun RQ-35 în valoare de 200 de milioane de euro.

Rusia şi Ucraina ar fi negociat reluarea coridorului pentru cereale

23:03 Reuters: Rusia şi Ucraina au negociat, cu medierea Turciei, restabilirea coridorului cerealelor în Marea Neagră. De ce ar fi picat acordul

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră şi chiar au ajuns la un acord în acest sens care urma să fie anunţat public de Ankara, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât Kievul s-a retras brusc, relatează luni agenția Reuters, citând patru persoane implicate.

21:35AFP: După atacul din Israel, Ucraina e frustrată de lipsa de sprijin occidental

Ucraina se întreabă de ce aliații săi sunt reticenți în a-i acorda mai multă asistență militară împotriva Rusiei, după ce un atac aerian iranian împotriva Israelului în weekend a fost respins cu succes, în mare parte datorită sprijinului occidental, notează agenția France Presse.

Bombardată zilnic de Rusia, Ucraina e de mai bine de doi ani scena celui mai grav conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, care a făcut sute de mii de victime.

21:08 Statele Unite impun sancțiuni unor entități din Belarus pentru susținerea războiului Rusiei în Ucraina

Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat luni într-un comunicat că au fost impuse sancțiuni împotriva a 10 persoane și a 12 entități din Belarus. Printre entitățile vizate se numără o firmă producătoare de mașini-unelte, o companie ce vinde sisteme de control pentru forțele armate din Belarus și una care produce echipamente de radiocomunicații. (Reuters)

Ucraina şi Norvegia au convenit asupra unui acord de securitate

20:30 Ucraina şi Norvegia – ambele vecine cu Rusia – au convenit asupra termenilor unui acord bilateral de securitate, a anunţat șeful diplomației norvegiene, luni, în cursul unei vizite la Kiev.

„Norvegia va furniza un sprijin militar, politic, financiar şi umanitar pe termen lung Ucrainei”, a declarat ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, după ce a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Acordul demonstrează angajamentul nostru politic clar de a continua să susţinem Ucraina aşa cum am făcut-o de când Rusia a lansat atacul său brutal la scară largă, în urmă cu peste doi ani”, a adăugat şeful diplomaţiei norvegiene într-un comunicat.

Documentul urmează să fie semnat, iar conținutul acestuia făcut public la viitoarea întâlnire – la o dată ce nu a fost încă stabilită – a lui Volodimir Zelenski cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Store, precizează în comunicat.

Ucraina, care încearcă să îşi consolideze alianţele cu partenerii occidentali – într-un moment în care forţele sale sunt în dificultate pe front în faţa celor rusești – a semnat până acum acorduri bilaterale de securitate cu aproximativ zece țări, printre care Franţa, Germania şi Marea Britanie.

Țară membră NATO, Norvegia are graniţă cu Rusia în regiunea arctică şi s-a angajat deja să acorde Ucrainei un ajutor civil şi militar în valoare de 75 de miliarde de coroane (6,5 miliarde de euro) în perioada 2023-2027. (AFP)

19:17 Olanda alocă 4,4 miliarde de euro, până în 2026, în sprijinul Ucrainei

Olanda a alocat 4,4 miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina până în 2026, a anunțat guvernul olandez, luni, în „memorandumul de primăvară”, document preliminat în care sunt prezentate planurile privind bugetul de stat pentru anul următor.

Potrivit guvernului olandez, fondurile vor fi folosite „pentru sprijinul militar și umanitar acordat Ucrainei pentru perioada 2024-2026”. (The Kyiv Independent)

18:54Un spectacol de balet cu dansatori de la Teatrul Bolșoi accentuează tensiunile dintre Rusia și Coreea de Sud

Nou atac rusesc cu bombă ghidată în regiunea Harkov, cel puțin 2 morți

18:40Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, a discutat despre tensiunile în creștere din Orientul Mijlociu cu șeful Consiliului Național de Securitate al Israelului, Tzachi Hanegbi, a transmis luni agenția de presă rusă Interfax, citată de Reuters.

Patrushev a vorbit despre „necesitatea ca toate părțile să dea dovadă de reținere pentru a preveni escaladarea în continuare a conflictului”.

Tot luni, Kremlinul s-a declarat „extrem de îngrijorat” de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu în urma atacului în masă al Iranului cu drone și rachete asupra Israelului, în weekend.

17:26 Un atac al rușilor a lovit luni o unitate de învățământ din regiunea Harkov și a ucis două persoane, a anunțat guvernatorul regiunii ucrainene, citat de Reuters.

Armata rusă a folosit o bombă aeriană ghidată asupra satului Lukiantsi, situat în apropiere de granița cu Rusia, a precizat într-o postare pe Telegram guvernatorul Oleh Syniehubov.

Acesta a mai precizat că nu deține informații complete cu privire la numărul persoanelor rănite în urma atacului.

Pe măsură ce Rusia și-a intensificat bombardamentele în această primăvară, regiunea Harkov a fost din ce în ce mai vizată de atacuri. Lipsa de apărare antiaeriană a Ucrainei și apropierea acestei regiuni de granița cu Rusia au făcut-o deosebit de vulnerabilă la loviturile lansate asupra infrastructurii energetice, care au provocat întreruperi de energie electrică pe scară largă.

16:39Apărarea aeriană ucraineană apără şi vecinii din Moldova, România şi Polonia de ameninţarea imediată ca rachetele şi dronele ruseşti să intre în spaţiul lor aerian – a transmis luni ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, făcând din nou apel către aliați să facă „paşi extraordinari şi îndrăzneţi” în vederea furnizării de apărare aeriană pentru a ajuta la apărarea împotriva valurilor de atacuri aeriene ruseşti care au vizat sistemul energetic în ultimele săptămâni.

Avertismentul unui fost șef al Naftogaz

15:46 Zelenski a anunțat că țara sa a semnat un acord de securitate cu Letonia, „alt pas spre consolidarea apărării noastre împotriva terorii rusești”.

„Mulțumim guvernului și poporului leton pentru sprijinul lor constant și pentru disponibilitatea de a ajuta poporul ucrainean. Ucraina a încheiat deja nouă astfel de acorduri: cu Regatul Unit, Germania, Franța, Danemarca, Canada, Italia, Olanda, Finlanda și Letonia. Și vom continua să lucrăm la noi acorduri cu alte țări”, a scris Zelenski pe X.

14:31 O creștere dramatică a prețurilor la energie în Europa este inevitabilă dacă distrugerea de către Rusia a infrastructurii energetice ucrainene va continua fără opreliști, a avertizat fostul director executiv al companiei petroliere de stat din Ucraina.

Andriy Kobolyev, un fost șef al Naftogaz, a declarat într-un interviu acordat publicației The Guardian: „Rusia încearcă să ducă un război energetic global, iar Ucraina face parte din acest război, iar dacă piețele vor percepe că Rusia câștigă acest război, consecințele vor fi foarte grave. Veți vedea o creștere bruscă a prețurilor pe tot globul”.

El a declarat că nu ar mai avea rost să se organizeze alte conferințe privind reconstrucția Ucrainei până când Ucraina nu va fi aprovizionată cu arme pentru a-și salva infrastructura energetică de valul de atacuri cu drone și bombe ghidate Shahed de fabricație iraniană. „Nu va exista o economie ucraineană care să fie reconstruită”, a spus el.

14:26 Kremlinul a cerut luni Iranului și Israelului să dea dovadă de „reținere” pentru a evita orice altă „escaladare”, după atacul Teheranului asupra teritoriului israelian, transmite AFP.

„Suntem extrem de îngrijorați de escaladarea tensiunilor în regiune și facem apel la toate țările din regiune să dea dovadă de reținere. O nouă escaladare nu este în interesul nimănui”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

Ucraina cere aliaților decizii „îndrăznețe” pentru forțele sale antiaeriene

13:16 Ucraina a făcut din nou apel luni la aliați pentru „măsuri extraordinare și îndrăznețe” de furnizare de apărare aeriană pentru a ajuta la împotriva valurilor de atacuri rusești care au vizat sistemul energetic în ultimele săptămâni.

„Avem nevoie urgentă de sisteme suplimentare Patriot și de alte sisteme moderne de apărare aeriană, arme și muniții. Profit de această ocazie pentru a-i îndemna încă o dată pe toți partenerii noștri să ia măsuri extraordinare și îndrăznețe”, a declarat ministrul de externe Dmytro Kuleba la o conferință de securitate la Marea Neagră, unde a intervenit prin legătură video.

„Apărarea aeriană ucraineană protejează acum nu numai cerul ucrainean de teroarea aeriană rusă, ci și pe vecinii din R. Moldova, România și Polonia de amenințarea imediată a rachetelor și a dronelor care intră în spațiul lor aerian”, a adăugat el.

12:57 Un tribunal militar rus a condamnat la 14 ani de închisoare un bărbat pe care l-a găsit vinovat de cooperare cu un stat străin și de „justificarea terorismului”, a anunțat luni presa rusă.

Inițial, anchetatorii l-au acuzat pe Vladlen Menshikov, în vârstă de 29 de ani, că a încercat să saboteze liniile de cale ferată care transportă echipament militar în apropierea localității sale natale Rezh, un mic sat din apropierea orașului Ekaterinburg din Urali, a precizat ziarul Vecherniye Vedomosti.

Ulterior, el a fost învinuit de celelalte două capete de acuzare, iar acuzația de tentativă de sabotaj a fost retrasă, a precizat ziarul, citând documente ale tribunalului militar din Ekaterinburg.

Menshikov a fost suspectat că a primit instrucțiuni de la Legiunea pentru Libertatea Rusiei, un grup paramilitar din Ucraina format din ruși care se opun președintelui Vladimir Putin și care au revendicat responsabilitatea pentru atacuri transfrontaliere pe teritoriul rusesc. (Reuters)

12:01 Rusia consideră că sancțiunile occidentale asupra metalelor rusești sunt complet ilegale și că acestea au destabilizat deja prețurile pe piețele globale, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că astfel de sancțiuni sunt o sabie cu două tăișuri și ar putea să îi afecteze și pe cei care le introduc. (Reuters)

Robotîne a fost distrus total de bombardamente

11:47Forțele de apărare din sudul Ucrainei au prezentat o înregistrare video cu modul în care arată satul Robotîne din regiunea Zaporojie, care este bombardat fără milă de ruși.

„Așa arată acum Robotîne, care nici măcar nu poate fi numit o așezare, deoarece nu mai există populație… Fugind de ruși, oamenii au fost nevoiți să plece, pentru că nu a mai rămas nici măcar o casă… Aceasta este fața `lumii ruse`. Așa acționează cei care pretind că vin și `eliberează` teritoriile noastre… ne eliberează de grădinile înflorite, de casele confortabile, de râsetele copiilor și de viață. Și apoi, lăudându-se pe ruine, raportează despre `succesele de pe front`”, a spus sursa citată.

11:18 Forțele de grăniceri au respins un atac al unor sabotori ruși în regiunea Sumîi, a anunțat luni Serviciul ucrainean al Gărzii de Stat de Frontieră, potrivit Kyiv Independent. Sumîi se învecinează cu regiunile rusești Briansk, Kursk și Belgorod.

Gărzile de frontieră ucrainene au deschis focul asupra grupului de recunoaștere rusesc în timp ce acesta încerca să pătrundă în regiunea Sumîi, a precizat Serviciul Gărzii de Stat de Frontieră pe Telegram. După o încercare de a intra într-un schimb de focuri, sabotorii ruși s-au retras, potrivit sursei citate.

10:56Rușii au atacat luni dimineață cu rachete centrul orașului Sloviansk din regiunea Donețk, a spus Vadim Filașkin, șeful administrației militare regionale. Loviturile desfășurate dimineață, în jurul orei 7.00, au afectat două blocuri din centrul orașului, potrivit autorităților locale.

SBU: Dronele navale pot transporta acum o tonă de explozibil

10:34 Producătorul rus de aluminiu Rusal a afirmat luni că noile sancțiuni introduse de Statele Unite și Marea Britanie nu vor avea niciun impact asupra capacității sale de a furniza aluminiu.

„Soluțiile globale de livrare logistică ale Rusal, accesul la sistemul bancar, producția în ansamblu și sistemele de calitate nu sunt afectate”, a transmis Rusal prin intermediul unui comunicat. (Reuters)

09:40 Dronele navale ucrainene Sea Baby au fost modernizate și pot transporta acum aproape o tonă de explozibil pentru a lovi ținte aflate la peste 1.000 de kilometri distanță, a declarat Artem Dekhtiarenko, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

„Acest lucru înseamnă că SBU poate lovi o țintă aproape oriunde pe Marea Neagră”, a adăugat Dekhtiarenko, potrivit Kyiv Independent.

09:16 Jumătate dintre tinerii francezi sunt dispuși să lupte în Ucraina pentru a proteja Franța, potrivit unui sondaj de opinie citat de Le Parisien.

Institutul de Studii Strategice al Școlii Militare (IRSEM) și Direcția Generală pentru Relații Internaționale și Strategie (DGRIS) au intervievat vara trecută 2.300 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Acestea, care fac parte din Ministerul francez al Apărării, au pus întrebarea: „Dacă protecția Franței ar necesita ca țara să se angajeze în războiul din Ucraina, ați fi gata să vă apărați țara?”.

Noua estimare a pierderilor rusești

08:48 Forțele aeriene ucrainene au raportat amenințarea unor atacuri cu rachete balistice rusești dinspre est azi-noapte, iar în orașul Dnipro s-au auzit explozii, scrie Ukrainska Pravda.

O alertă de raid aerian a fost emisă în mai multe oblasturi ucrainene. Forțele aeriene au avertizat la ora 03:01 că „o rachetă se îndreaptă spre Kremenchuk”, iar alarma aeriană a fost ridicată la 03:32. De asemenea, postul public Suspilne a transmi la ora 03:02 că „au avut loc explozii în Dnipro”.

07:56 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 770 soldați, 6 tancuri, 31 alte blindate de luptă, 41 tunuri, 51 diferite vehicule și 3 echipamente speciale.

Rușii presează pentru a cuceri Ceasov Iar

07:37 Forțele rusești au făcut duminică progrese confirmate la est de Ceasov Iar și au continuat operațiunile ofensive în zonă, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank-ul din SUA.

Imaginile geolocalizate publicate duminică indică faptul că forțele rusești au avansat la nord-est de Kanal Microraion (cea mai estică parte a Ceasov Iar) și de-a lungul unei linii la sud-est de Ceasov Iar.

Purtătorul de cuvânt al Grupului de forțe ucrainene Khortytsia, locotenent-colonelul Nazar Voloshyn, a declarat că forțele rusești atacă Ceasov Iar și zonele înconjurătoare în mici grupuri de asalt „aproape 24 de ore pe zi” și că direcțiile Bahmut și Avdiivka sunt cele mai active sectoare ale liniei frontului din estul Ucrainei.

07:10 Rob Lee, cercetător senior la Institutul de Cercetare pentru Politică Externă, un think-tank din Philadelphia, a afirmat pe platforma X că Ceasov Iar se va dovedi a fi probabil o bătălie importantă.

„Ceasov Iar este situat pe un teren înalt și ușor de apărat. Dacă Rusia cucerește [orașul], și-ar putea crește potențial ritmul de avansare mai adânc în [regiunea] Donețk, ca parte a preconizatei ofensive de vară. Forțele rusești vor trebui în continuare să traverseze canalul pentru a cuceri [orașul], dar acum au ajuns la canalul de la sud-est de [oraș]”, a spus acesta, potrivit The Guardian.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro