Sari direct la conținut

Procesul pentru anularea hotărârii Consiliului General prin care aplicațiile de taxi au fost interzise ajunge la Curtea Europeană de Justiție

HotNews.ro

Tribunalul București a admis, pe 14 decembrie, întrebările preliminare formulate de Star Taxi si mută la Curtea Europeana de Justiție a Uniunii Europene judecata privind anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București numărul 626/2017, prin care s-a încercat interzicerea aplicației Star Taxi, potrivit unui comunicat de presă emis de companie. La începutul lunii noiembrie, Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Star Taxi, suspendând actul administrativ.

”Soluția dată de Tribunalul București reprezintă încă un pas către anularea deplină a H.C.G.M.B. 626/2017. Trebuie menționat și faptul că Star Taxi a solicitat, in mai multe rânduri, Primăriei Municipiului București abrogarea H.C.G.M.B. 626/2017, ca fiind, pentru bucureșteni, cea mai simplă și mai puțin costisitoare rezolvare a multiplelor probleme de legalitate ridicate prin aceasta hotărâre. Dorim, pe această cale, să informăm, încă o data, toți utilizatorii aplicației noastre de faptul că Star Taxi a desfășurat și desfășoară un serviciu perfect legal și că vom depune, în continuare, toate eforturile să punem la dispoziție un serviciu de calitate, la standarde europene. Totodată, dorim să-i atragem atenția doamnei Primar General asupra legalității hotărârilor pe care le promovează și credem ca ar trebui sa țină mai mult cont de ceea ce își doresc cetățenii și nu să promoveze „dorințele” unor grupuri de interese”, se arată în comunicatul companiei.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a modificat la finalul anului 2017 regulamentul de taximetrie din București astfel încât pe teritoriul municipiului București serviciile de dispecerat să devină obligatorii pentru toate taxiurile, ceea ce scoate de pe piață aplicațiile online gen Star Taxi și Clever Taxi. Propunerea a fost aprobată de Consiliul General.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro