Sari direct la conținut

Primarul Negoiță își sacrifică mâna sa dreaptă, pe city managerul Ciobîcă, după o investigație Recorder

HotNews.ro

Odată expuse, afacerile ”în grup” ale administratorilor Primăriei Sectorului 3 au dus la plecarea omului numărul 1 din organigrama executivă: Marius Daniel Ciobîcă, city manager.

”Familia Negoiță, implicată direct în achiziția blocului Belvedere”, este titlul articolului publicat miercuri, 27 martie, de către Recorder. Textul este al doilea în seria de investigații ”Stăpânii sectorului 3”.

Jurnaliștii au descoperit că, după primele dezvăluiri, city managerul Marius Daniel Ciobîcă a dispărut din organigrama primăriei conduse de Robert Negoiță.

Jurnaliștii au arătat ”cum un SRL îmbogățit peste noapte din contracte cu primăria condusă de Robert Negoiță și controlat de familia city managerului Marius Daniel Ciobîcă, mâna dreaptă a edilului, a devenit proprietarul unei clădiri de birouri cu 12 etaje – blocul Belvedere”.

”Recorder a descoperit informații noi, care dovedesc o legătură directă între familia lui Robert Negoiță și blocul Belvedere”, scriu jurnaliștii. ”O firmă controlată de Ionuț Negoiță, fratele primarului, a împrumutat cu jumătate de milion de euro o societate comercială deținută în acte de partenera de viață a fratelui city managerului. Scopul declarat al împrumutului a fost achiziția clădirii situate chiar în buza parcului I.O.R. din București”.

Robert Negoiță: „Ciobîcă nu mai lucrează în primărie”

Recorder l-a contactat pe Robert Negoiță. L-a întrebat pe primar dacă știa de împrumutul acordat de firma fratelui său și dacă a discutat cu mâna sa dreaptă, om de încredere, Marius Daniel Ciobîcă despre banii primiți de SRL-ul controlat de familia acestuia.

„Nu are nicio relevanță dacă am vorbit eu cu domnul Ciobîcă despre astfel de chestiuni. Nu are legătură nici cu achiziția, nici cu poziția pe care o am”, a răspuns politicianul Negoiță, care a precizat că Ciobîcă nu mai lucrează la Primărie. Investigația Recorder poate fi citită aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro