Sari direct la conținut

Primăria Capitalei vrea să desființeze liniile de tramvai 8, 35, 42 și 56 , iar 11 și 16 vor avea traseele modificate

HotNews.ro
Primăria Capitalei vrea să desființeze liniile de tramvai 8, 35, 42  și 56 , iar 11 și 16 vor avea traseele modificate

Primăria Capitalei vrea să desființeze liniile de tramvai 8 (Depoul Militari – Zețarilor), 34 (Banu Manta – Cimitirul Șerban Vodă), 35 (Depoul Militari – Gara Basarab), 42 (Piața Presei Libere – Gara de Nord) și 56 (Piața Sfânta Vineri – Republica), anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI). În plus, se dorește modificarea traseului pe care circula tramvaiele 11 și 16. Potrivit sursei citate, aceste modificări vor scădea timpii de așteptare și vor crește capacitatea de transport.

Primăria Capitalei prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI) propune desființarea liniilor de tramvai 8 (Depoul Militari – Zețarilor), 34 (Banu Manta – Cimitirul Șerban Vodă), 35 (Depoul Militari – Gara Basarab), 42 (Piața Presei Libere – Gara de Nord) și 56 (Piața Sfânta Vineri – Republica).

Călătorii liniei desființate 8 pot utiliza liniile de tramvai:

– linia 25 (tronson Depoul Militari – Bd. Preciziei – Str. Valea Cascadelor – Bd. Timișoara – Șos. Progresului),

– linia 23 (pe relația Calea Rahovei – Calea Ferentarilor – Prelungirea Ferentarilor – capăt Zețarilor),

– linia 32 (Calea Rahovei) și

– linia 11 (pe relația Bd. Timișoara – Șos. Progresului, până la intersecția cu Calea 13 Septembrie).

Pentru preluarea călătorilor liniei 8 în zona Calea Ferentarilor, se înființează și o linie de autobuz pe traseul: Zețarilor – Prelungirea Ferentarilor – Calea Ferentarilor – Str. Mihail Sebastian (întoarcere la rondul amplasat după intersecția cu Calea 13 Septembrie).

Călătorii liniei 34 (care este propusă pentru desființare) vor putea folosi tramvaiele:

– Liniei 1: Romprim – Șos. Olteniței – Calea Văcărești – Șos. Mihai Bravu – Șos. Ștefan cel Mare – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Nicolae Titulescu – Banu Manta, cu întoarcere pe traseul Banu Manta – Pasajul Basarab – Șos. Orhideelor – Bd. G-ral Vasile Milea – Bd. Timișoara – Șos. Progresului – Str. C-tin Istrate – Șos. Viilor – P-ța Eroii Revoluției – Șos. Olteniței – Romprim;

– Liniei 10: Romprim – Șos. Olteniței – Piața Eroii Revoluției – Șos. Viilor – Str. C-tin Istrate – Șos. Progresului – Bd. Timișoara – Bd. G-ral Vasile Milea – Șos. Orhideelor – Pasajul Basarab – Banu Manta, cu întoarcere pe traseul Banu Manta – Șos. Nicolae Titulescu – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu – Calea Văcărești – Șos. Olteniței – Romprim;

– Liniei 46: Șos. Titulescu (de la Pasaj Victoria) – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu (până la Piața Iancului).

În locul liniei 35, vor putea fi utilizate:

– Linia 25 – pe relația Depoul Militari – Bd. Preciziei – Str. Valea Cascadelor – Bd. Timișoara,

– Liniile 1 și 10 – pe relația Șos. Vasile Milea – Șos. Orhideelor (Basarab) și

– Linia 11 – pe Șos. Vasile Milea – Șos. Orhideelor (până la Calea Giulești).

Linia desființată 42 va fi suplinită de linia 45, pe relația: Bd. Ion Mihalache – Str. Buzești – Bd. Alex. Ioan Cuza – Bd. I. G. Duca – Gara de Nord.

În plus, va fi înființată linia de tramvai 3, care va circula pe ruta: Piața Presei Libere – Bd. Expoziției – Str. Puțul lui Crăciun – Bd. Ion Mihalache – Calea Griviței – Șos. Chitilei – Mezeș și retur.

În locul liniei desființate 56, călătorii vor putea utiliza:

– Liniile 14 și 40 – P-ța Sf. Vineri – Calea Călărașilor – Bd. Basarabia până la Bd. 1 Decembrie,

– Linia 55 – pe relația P-ța Sf. Vineri – Calea Călărașilor – Hala Traian

– Liniile 36 și 46 – pe Bd. Basarabia, de la Bd. Chișinău până la Terminalul Republica.

Graficul de transport se va îmbunătăți, prin micșorarea intervalelor de succedare a vehiculelor cu până la 15%, se arată în comunicatul ADTPBI.

Liniile de tramvai 11 și 16 vor avea trasee modificate, mai anunță instituția.

Astfel, linia 11 va circula pe traseul: Cartier 16 Februarie – Calea Giulești – Șos. Orhideelor – Bd. G-ral Vasile Milea – Bd. Timișoara – Șos. Progresului – Calea 13 Septembrie – Bd. Ghencea – capăt Ghencea și retur. Pe tronsonul Zețarilor – Str. Anghel Alexandru, călătorii vor putea utiliza linia de autobuz 220.

Linia 16 va circula pe ruta: Platforma Industrială Pipera – Bd. Dimitrie Pompeiu – Șos. Petricani – Bd. Lacul Tei – Str. Maica Domnului – Str. Reînvierii – Str. Turmelor – Șos. Colentina – Bucur Obor, cu întoarcere pe traseul Bucur Obor – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Lizeanu – Str. Maica Domnului – Bd. Lacul Tei – Șos. Petricani – Bd. Dimitrie Pompeiu – Platforma Industrială Pipera.

Pentru preluarea călătorilor, pe relația Piața Gemeni – Str. Lizeanu, va fi înființată o linie de autobuz.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro