Sari direct la conținut

Prea multe proiecte de infrastructura locala si regionala 

HotNews.ro, EurActiv.ro

Incepand cu 16 octombrie nu se mai accepta depunerea cererilor de finantare pentru infrastructura in regiunile de dezvoltare Nord – Est, Sud – Est si Oltenia. Motivul il reprezinta numarul mare de proiecte depuse pana acum, a caror valoare depaseste cu peste 50% alocarea financiara pana in 2013.

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional a anuntat ca, din 16 octombrie, nu se mai pot depune proiecte pentru reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene si strazi urbane – inclusiv constructia sau reabilitarea soselelor de centura in regiunile de dezvoltare Nord – Est, Sud – Est si Sud – Vest Oltenia.

Este vorba despre Axa Prioritara 2 “Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport”, domeniului major de interventie 2.1.- „Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene si strazi urbane – inclusiv constructia/reabilitarea soselelor de centura”.

Potrivit „instructiunilor” emise de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, „suspendarea depunerii de cereri de finantare se va realiza in momentul in care valoarea solicitata a cererilor de finantare aflate in proces de evaluare si selectie depaseste cu 50% valoarea totala alocata pe regiunea respectiva, pentru respectivul domeniu major de interventie, in perioada de programare 2007-2013”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro