O nouă avertizare de ploi torențiale – HARTĂ. Vremea continuă să se răcească
Meteorologii au emis joi o nouă avertizare de ploi torențiale și vijelii pentru mai multe judeţe. De asemenea, vremea continuă să se răcească.
Avertizarea cod galben va fi în vigoare joi, între orele 12.00 şi 23.00, interval în care, conform ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată – averse torenţiale şi pe arii restrânse descărcări electrice. Astfel de fenomene vor fi în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei şi local în Banat.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date, spun meteorologii.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, conform prognozei speciale emise de ANM.