Sari direct la conținut

Nicuşor Dan anunţă semnarea contractului pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica: Banii există

HotNews.ro

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi că a fost semnat contractul de asociere cu Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamne Ghica, unde lucrările s-au oprit la sfârșitul lui 2020.

Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2.

  • „Banii există, deci nu vom avea goluri de finanțare, urmând să înaintăm cu lucrările cât se va putea de repede, pe baza planificării tehnice. Am promis bucureștenilor finalizarea acestui pasaj și mă țin de cuvânt”, susține Nicușor Dan.

El nu a înaintat niciun termen pentru finalizarea lucrărilor.

În 21 mai, Nicușor Dan spunea că pasajul de la Doamna Ghica ar urma să fie gata la finalul lui 2022, cu o întârziere de un an și jumătate față de ultimele estimări ale Primăriei. Nicușor Dan a invocat atunci lipsa banilor.

Pasajul de la Doamna Ghica este la 40% stadiu de execuție, structura de rezistență a pasajului și devierea rețelelor de utilități fiind aproape gata. Lipsește structura metalică (tablierul) deoarece contractul pentru furnizarea oțelului, încheiat pe 21 august 2020, a fost sistat din lipsa banilor.

Termenul de finalizare avansat anterior de Primărie era 5 mai 2021.

Lucrarea este executată de Trustul de Clădiri Metropolitane, una dintre companiile municipale înființate de fostul primar Gabriela Firea, iar valoarea contractului de execuție este de circa 110 milioane lei fără TVA. Până acum s-au făcut plăți de 21,844,358.77 lei fără TVA.

Acestea sunt datele furnizate de Primăria Capitalei la finalul anului 2020, iar de atunci șantierul a fost închis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro