Sari direct la conținut

Mai multe ONG-uri cer Primăriei Capitalei să mute festivalul de teatru din Parcul Cișmigiu: Scenele sunt așezate la doar 10-20 metri de blocuri

HotNews.ro

Mai multe ONG-uri și grupuri civice cer Primăriei Capitalei să mute în regim de urgență din Parcul Cișmigiu festivalul de teatru în aer liber “BUCUREŞTII LUI CARAGIALE”. Cetățenii, o bună parte locuitori ai zonei, acuză că sunt afectați de zgomot și că spațiul verde este distrus.

”Solicităm mutarea în regim de urgență din Grădina Cișmigiu a festivalului de teatru în aer liber “BUCUREŞTII LUI CARAGIALE”într-un spațiu adecvat pentru acest tip de evenimente, în care natura și oamenii din imediată vecinătate nu sunt afectați direct de zgomotul produs prin amplificarea sunetului sau de efectele inerente unei astfel de manifestații (distrugerea ireversibilă a grădinii, degradareaconștientă sau inconștientă a ecosistemului urban, nerespectarea dreptului la liniște al locatarilor, aglomerarea de persoane într-un loc care ar trebui să permită recreerea în siguranță)”, se arată în scrisoare transmisă de Grupul de Inițiativă Civică Civică Cișmigiu, Asociația Jumătatea Plină și Asociația Peisagiștilor din România -AsoP, Filiala Teritorială București-Ilfov, Primărie Capitalei și primarului Gabriela Firea.

Cetățenii spun căacest festival poate fi organizat în altă parte.

”Deși ne bucură inițiativa de a aduce teatrul și cultura mai aproape de cetățeni, nu credem că acest “oriunde-oricum-oricând” face cinste artiștilor și celor care muncesc enorm pentru punerea în scenă aspectacolelor. Tocmai în acest scop, reamintim declarațiile Gabrielei Firea, primarul Capitalei, care, la finalul lunii mai, anunța public că a identificat 11 spaţii în aer liber unde pot avea loc spectacole în condiţii adecvatea ctualului context medical și din care Grădina Cișmigiu nu face parte”, se arată în scrisoare.

Aceștia mai solicită imediată și în totală transparență a protocolului de colaborare între organizatorul ARCUB și Primăria Municipiului București, semnat de reprezentanții tuturor instituțiilor care, împreună cu primăria, asigură securitatea și buna funcționare a evenimentului (Poliție, Pompieri, Garda de Mediu, DSU etc.).

Per larg, motivele invocate de cetățeni și ONG-uri sunt:

  • Zgomotul

”Din punct de vedere legal, limita de zgomot în parcuri este de 60 dB (A), ceea ce exclude din start amplificarea sunetului în parc prin intermediul boxelor de mari dimensiuni. Atunci când zgomotul depășește această limită, el afectează ecosistemul parcului, clădirile din vecinătatea imediată și calitatea locuirii prin vibrațiile generate de zgomote puternice cu frecvențe joase, ce se găsesc în sunetele amplificate. (…)Din punct de vedere al sănătății auzului, medicii spun că nivelul mediu al sunetului amplificat pe durata a 60 minute nu are voie să depășească 90dB (A). Orice depășire poate cauza afecțiuni grave și definitive ale auzului, în special la copii. Din punct de vedere al rezidenților, scenele festivalului sunt așezate la doar 10-20 metri de imobilele care mărginesc parcul în partea din est. Zgomotul puternic generat de instalarea scenelor, repetiții, spectacole și, într-un final,demontarea scenelor, afectează puternic calitatea locuirii din cartier. Timp de 10 weekend-uri, locuitorii cartierului, care au dreptul la liniște și odihnă după o săptămână de lucru, se vor afla într-o situație extrem de neplăcută fără a fi fost vreodatăconsultați în prealabil cu privire la oportunitatea organizării acestui festival”, se arată în scrisoare.

  • Distrugerea spațiului verde

”Lipsa unor măsuri esențiale de îngrijire, adecvate statutului de monument istoric, a împins Grădina Cișmigiu într-o stare extrem de fragilă și vulnerabilă din punct de vedere al sănătății spațiului verde și faunei, stare careva fi agravată prin organizarea acestui festival. Presiunea generată de un astfel de eveniment duce inevitabil la alterarea compoziției vegetale și la afectarea ecosistemului specific acestei grădini istorice. Grădina Cișmigiu nu a fost concepută pentru asuporta evenimente de o asemenea anvergură, fapt dovedit chiar de lipsa unui spațiu amenajat în acest sens. Astfel, toate evenimentele înghesuite aici de PMB se desfășoară mereu pe peluzele istorice și printre arborii seculari. (…) Nu în ultimul rând, prezența unui număr mare de arbori uscați în totalitate, din cauza întreținerii defectuoase și a utilizării inadecvate a acestui spațiu verde, pune în pericol utilizatorii Grădinii Cișmigiu. În aceste condiții, mărirea cu bună știință a numărului de utilizatori în cadrul acestei grădini istorice reprezintă un act de inconștiență și neglijență din partea autorităților și, totodată, un atentat direct la siguranța participanților la festival și a locuitorilor din zonă care frecventează zilnic Cișmigiul.”, se mai arată în scrisoare.

  • Risc crescut de infectare cu COVID 19

”Pandemia ne-a arătat că avem nevoie mai mult ca niciodată de parcuri și spații de verzi de calitate pentru a ne menține echilibrul fizic și emoțional. Din păcate, în București avem doar 10 mp de spații verzi pe cap de locuitor, în timp ce norma UE este de 26 mp per capita, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă chiar 50 mp per capita.Acest fapt s-a putut observa și în momentul redeschiderii parcurilor, una dintre cele mai așteptate măsuri de relaxare pentru bucureșteni. Grădina Cișmigiu și celelalte parcuri din Capitală au fost luate cu asalt, iar măsurile de distanțare fizică au fost deseori imposibil de respectat. În aceste condiții, considerăm ca grădinile și parcurile existente trebuie respectate ca spații de liniște, pentru reconectare cu natura în condiții de siguranță. Puținele parcuri din București trebuie degrevate de presiunea unor evenimente publice de amploare, tocmai pentru a oferi cetățenilor zone urbane de recreere și petrecere a timpului liber, păstrând măsurile elementare de distanțare socială în concordanță cu recomandările în vigoare”, se mai arată în scrisoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro