Sari direct la conținut

Grecia continuă să se confrunte cu temperaturi extreme: Zonele turistice, închise câte cinci ore pe zi. Risc ridicat de incendii

HotNews.ro
Val de căldură în Grecia, Foto: Socrates Baltagiannis / DPA / Profimedia Images
Val de căldură în Grecia, Foto: Socrates Baltagiannis / DPA / Profimedia Images

Autoritățile elene au închis joi mai multe zone turistice din Atena, iar persoanele în vârstă au fost îndemnate să se refugieze în locurile desemnate cu aer condiționat, în condițiile în care primul val de căldură al verii a persistat pentru a treia zi, relatează Reuters și publicația greacă Ekhatimerini.

Faimoasa Acropole, situată pe un deal stâncos care domină capitala, și alte atracții turistice din apropiere au fost închise joi după-amiază, în timp ce vânturile dinspre Africa de Nord au împins temperaturile spre 43 de grade Celsius. Valul de căldură ar urma să se încheie sâmbătă.

Multe școli primare și grădinițe din întreaga țară au fost închise pentru a proteja elevii de căldură.

Ministerul Culturii a anunțat că toate zonele turistice se vor închide de la ora 12 până la ora 17, iar cei care au bilete pentru acest interval orar le vor putea folosi după redeschiderea lor.

În Atena, turiștii s-au oprit la fântânile cu apă potabilă pentru a se răcori, în timp ce localnicii au stat în camere cu aer condiționat amenajate de primărie, unde au fost instalate ventilatoare.

Pompierii care au stins miercuri mai multe incendii de vegetație au rămas în stare de alertă, deoarece se așteptau vânturi puternice în mai multe părți ale țării ceea ce crește riscul de incendii pe zone întinse.

Grecia este una dintre cele mai afectate țări din Europa de încălzirea globală, temperaturile în creștere alimentând incendii mortale și ploi neregulate în ultimii ani. Atena, un oraș de cinci milioane de locuitori, este unul dintre cele mai fierbinți orașe din Europa.

Oamenii de știință avertizează că temperaturile din timpul verii ar putea crește în medie cu 2 grade până în 2050. Primarul Atenei, Haris Doukas, a încercat să creeze mai multe zone de umbră prin plantarea a 2000 de copaci.

„Primul nostru obiectiv ar trebui să fie să scădem temperatura medie, temperatura care se resimte în aer”, a declarat el pentru Reuters. „Sunt zone unde temperatura este de 15-20 de ori mai puternică la nivelul asfaltului, comparativ cu zone de umbră”, a completat el.

Temperaturile vor începe să scadă de vineri, întâi în zonele vestice, centrale și nordice, unde vor fi 34-36 de grade, în timp ce valul de căldură va continua în Peloponez cu 39 de grade.

De sâmbătă, temperaturile vor reveni la valori de 31-33 de grade în toată țara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro