Generația de Aur. Românii care au făcut din fotbal artă joacă și pe Lipscani, la Art Safari, din 23 mai
Generația de Aur a fotbalului românesc va fi celebrată la Art Safari printr-o expoziție temporară, în perioada 23 mai și 2 iunie, în contextul finalei de adio pe care jucătorii din acea generație de excepție o vor juca în fața unui stadion plin de suporteri, pe 25 mai, pe Arena Națională.
Expoziția marchează performanțele excepționale ale echipei naționale la Campionatul Mondial din 1994, unde jucătorii noștri au ajuns până în sferturile de finală, după o victorie împotriva Argentinei. Echipamente sportive din colecții private, printre care și tricoul purtat atunci de Gheorghe Hagi, cu semnătura lui olografă, articole și fotografii rare de la acel meci istoric, se regăsesc printre atracțiile expoziției.
„Art Safari devine destinația perfectă în perioada următoare și pentru iubitorii de sport, în special de fotbal. Indiferent dacă suntem sau nu „microbiști”, această expoziție se adresează tuturor românilor și tuturor generațiilor. Vă invităm să retrăiți amintirea acelui meci formidabil alături de alți fani ai fotbalului, de copii, de nepoți și să descoperiți simboluri ale acelui moment, pe care le scoatem în premieră din arhive și din colecții private”,declară Ioana Ciocan, CEO Art Safari.
Gloria fotbalului românesc: o călătorie în timp, pentru toate generațiile
În urmă cu 30 de ani, la Mondialul din ’94 care a avut loc în Statele Unite, naționala României a scris cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului românesc. Echipa a ajuns în sferturile de finală împotriva Suediei, în urma eliminării Argentinei din competiție.
Astăzi, jucătorii din acea generație de excepție se pregătesc să ofere un spectacol memorabil de adio în fața unui stadion plin de suporteri. Pe 25 mai, pe Arena Națională, se vor întâlni într-un meci special cu o echipă de foste staruri internaționale, cu José Mourinho antrenor, o ocazie specială pentru fanii fotbalului românesc să retrăiască amintiri de acum 30 de ani.
Pentru a marca acest moment istoric, Art Safari organizează o expoziție temporară care va explora realizările impresionante ale Generației de Aur. De la echipamentele originale purtate de starurile fotablului românesc, articole și reviste vechi din colecții private importante, până la fotografii iconice, expoziția oferă o altfel de perspectivă asupra unei epoci de aur a fotbalului românesc.
Piesa-vedetă va fi chiar tricoul oficial al echipamentului național, cu semnătura olografă a legendarului Gheorghe Hagi, ce provine dintr-o colecție privată. De altfel, Gheorghe Hagi este evocat și în expoziția „Istoria României în 100 de portrete”, ce poate fi văzută la Art Safari până pe 28 iulie, printr-o fotografie din arhiva Agerpres și tricoul purtat de „Zecele” României la Campionatul European de Fotbal din 1996, din colecția Blogu’ lu’ Otravă.
Și echipamentele altor mari nume ale fotbalului românesc, precum Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș, Florin Prunea, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu și Dan Petrescu, vor putea fi admirate la Art Safari.
Despre Art Safari București:
Art Safari – susținut de BCR, Lidl, Glo, Porsche, Kinder, Schweppes, Brâncoveanu, Beciul Domnesc, Yamaha, Profiart și Voxility – este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Upgraded by George. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 14-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 13 ediții de până acum a înregistrat aprox. 500.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.
Parteneriat media