FMI discuta vineri daca acorda Romaniei a sasea transa de imprumut
Fondul Monetar International (FMI) urmeaza sa decida vineri daca acorda Romaniei inca o transa de 900 de milioane de euro. Banii vor ajunge in Romania saptamana viitoare, sustine Mihai Tanasescu reprezentantul Romaniei la Fond.
„Mesajul primit la Washington este ca Legea pensiilor a fost apobata de Parlament. Institutia nu este cea care intervine in problemele domestice ale acestei tari. Cele doua actiuni proritare se considera indeplinite, FMI va lua in discutie eliberarea transei pentru Romania. Discutiile vor fi bune, din ce am discutat cu cei din board exista o sustinere a Romaniei in acest sens. (…) Boardul va avea o actiune pozitiva maine, cred ca va exista o aprobare, banii vor fi pusi la dispozitia Romaniei saptamana viitoare, suma va intra integral la BNR”, a declarat Tanasescu, citat de Money.ro.
Tanasescu a explicat ca daca Legea pensiilor se va dovedi ca este neconstitutionala si nu va fi adoptata, Fondul va relua discutiile cu Romania, deoarece Legea pensiilor este una absolut necesara, in ciuda faptului ca este una nepopulara.
„Legea vine si face o tranzitie pe termen mediu. Aceasta lege nu se opereaza de maine poimaine, face un cadru pentru anii care urmeaza, pentru ca in cinci – sase ani, fondul de pensii sa nu mai fie deficitar. E clar ca aceasta lege este imperios necesara pentru sanatatea finantelor publice si a fondului de pensii”, a explicat Tanasescu.
Pana acum Romania a incasat de la FMI 10 miliarde de euro.
In luna octombrie, guvernul va discuta cu FMI despre incheierea unui nou acord, a anuntat recent premierul Emil Boc.