Economia planificată: un experiment nereușit

Economia planificată (socialistă/ comunistă) este o economie în care deciziile se adoptă de aparatul de stat prin intermediul unui plan care stabilește obiectivele de producție pentru o perioadă de un an (plan anual) sau de mai mulți ani (plan cincinal). Pe lângă obiectivele de producție, planurile stabilesc, de asemenea, mărimea celorlalte variabile economice importante: prețuri, salarii, repartizarea venitului național pentru consum și acumulare (investiții) etc.

Acest mod de organizare a activității economice se bazează pe proprietatea de stat sau colectivă (cooperatistă) asupra mijloacelor de producție. Conform ideologiei comuniste, sistemul economic respectiv este guvernat de „legea dezvoltării planice proporționale”, care face ca planul să reflecte mai bine decât piața corelațiile necesare pentru asigurarea echilibrului dintre aspirațiile societății și posibilitățile de consum.

În calitatea sa de agent conștient al acestei legi „obiective”, organul de planificare (în România: Comitetul de Stat al Planificării, CSP) decide ce bunuri se produc, cum și pentru cine. Deciziile economice cele mai importante se iau, de fapt, la vârful piramidei politico-administrative (secretarul general al partidului comunist, comitetul politic executiv, guvern etc.), care stabilesc coordonatele esențiale ale planului. Orientările respective („preți-oasele indicații”) sunt transpuse apoi tehnic în planuri anuale sau cincinale sub formă de obiective privind producția, investițiile, nivelul de trai etc. Ca urmare, din punct de vedere tehnic, planul cuprinde mai multe secțiuni (producție; aprovizionare; desfacere; forță de muncă; financiar; comerț exterior etc.), bazate pe diverse genuri de norme (de consum, de muncă) și corelate între ele cu ajutorul unui sistem de balanțe (balanța capacităților de producție; balanțele materiale; balanța forței de muncă; bugetul de stat etc.) și al unei serii de calcule tehnico-economice.

Economia este organizată ierarhic (ministere, centrale, întreprinderi etc.), iar între organele de conducere de la diverse niveluri există relații de subordonare. În consecință, indicatorii de plan se repartizează de sus în jos pe scară ierarhică, fiecare întreprindere fiind informată de autoritatea de planificare centrală (CSP) și, respectiv, de organul său ierarhic superior ce bunuri să producă, cât să producă și cum va fi distribuită producția obținută (livrarea producției către alte întreprinderi, către magazine de desfacere a mărfurilor cu amănuntul, pentru export etc.).

Eșaloanele inferioare sunt obligate să execute sarcinile de plan primite, stabilind, eventual, unele detalii tehnice sau organizatorice. Angajații sunt stimulați să muncească prin salariu, însă adesea sunt mobilizați în muncă prin ample campanii propagandistice (mișcare stahanovistă, întrecere socialistă, muncă patriotică etc.). De asemenea, ei pot fi constrânși prin diverse căi, inclusiv sancțiuni penale, să muncească și, în general, să se supună planificatorilor.

Aprovizionarea tehnico-materială și celelalte relații economice se pot desfășura și cu ajutorul banilor, însă circulația bunurilor și serviciilor are loc la prețuri stabilite de stat independent de cerere și ofertă. O serie de bunuri aflate în proprietatea exclusivă a statului (mijloacele de producție, pământul etc.) se transferă de la o întreprindere la alta în mod gratuit. Piețele sunt practic desființate (sau marginalizate), banii sunt un simplu etalon de exprimare a sarcinilor de plan stabilite în formă fizică, iar cererea de consum este determinată (impusă) de corelațiile macroeconomice stabilite prin plan sau prin alte decizii ale conducerii statului totalitar comunist. În timp ce, într-o economie de piață, prețul oferă informațiile necesare luării deciziilor de producție, în economia planificată, acest rol este jucat de indicatorii de plan defalcați pe scară ierarhică de organul de planificare centrală. Din această cauză sistemul economic bazat pe plan a fost denumit „economie de comandă”.

Controlul îndeplinirii planului este exercitat de o ierarhie multistratificată (nomenclatură, birocrație, securitate etc.). La fel ca neîndeplinirea normelor de muncă de către angajați, nerealizarea sarcinilor de plan de către șefii de întreprinderi este adesea pedepsită penal. Organele de stat îi obligă, așadar, în diverse forme, pe membrii societății să se supună ordinelor de sus, iar, cu excepția vârfurilor nomenclaturii, această obligație este valabilă indiferent de poziția ierarhică sau statutul socio-profesional. _Citeste întregul articol si comenteaza pe Contributors.ro