De ce urșii coboară mai des în localități și nu mai intră în hibernare iarna. Expert: „De multe ori oamenii văd ca singura rezolvare a situației omorârea urșilor, dar nu asta e soluția”

Știrile și alertele cu urși care coboară în localități au devenit frecvente în ultimii ani în județele de munte. Din 2021, Guvernul a permis alungarea și chiar împușcarea urșilor care vin în localități, însă măsura, dincolo de o rezolvare punctuală, nu a limitat fenomenul. De ce în ultimii ani urșii coboară mult mai mult în localități? Ce măsuri au dat rezultate în alte țări și au dus cu adevărat la limitarea fenomenului? Am discutat cu Mihai Zotta, directorul de conservare al fundației Conservation Carpathia, care în ultimii ani s-a implicat în gestionarea problemei în comunitățile locale din Argeș.

Informația pe scurt

• Principalul motiv pentru care urșii vin în localități este hrana.
• Din 2016, după ce vânarea urșilor pentru trofee a fost interzisă, gestionarii fondurilor cinegetice nu au mai dat urșilor hrană specifică, astfel că au fost nevoiți să caute hrana în altă parte.
• Culesul intensiv al ciupercilor și fructelor de pădure din ultimii ani au lăsat urșii cu tot mai puțină hrană.
• Din cauza schimbărilor climatice tot mai puțini urși intră în hibernare iarna, astfel că nevoia de hrană este mai mare.
• Gunoiul aruncat la marginea satelor sau tomberoanele nesecurizate, dar și livezile neculese sunt principalele atracții pentru urși.
• Din experiența orașelor din Canada și Statele Unite, rezolvarea sustenabilă a problemei este eliminarea atracțiilor pentru care urșii vin în localități.

HotNews.ro: De ce urșii vin tot mai des în sate și orașe în loc să stea în pădure? A fost tot timpul această problemă sau a apărut în ultimii ani? A crescut numărul urșilor?

Mihai Zotta: Este o problemă complexă. După cum se știe, timp de 70-80 de ani, urșii au fost hrăniți în Munții Carpați, în zecile – sutele de observatoare care existau pe teritoriul țării, în ocoalele silvice din zona montană. Gestionarii fondurilor cinegetice, care erau ocoale silvice sau Asociația generală a vânătorilor, le dădeau hrană specifică. În acești zeci de ani a fost permisă hrănirea inclusiv cu cadavre de animale. Când murea un cal sau o vacă în sat era automat dus la un astfel de observator. Astfel, de-a lungul a generații de urși s-a creat un obicei. Pentru urși a fost bine, i-a ajutat să supraviețuiască în condițiile severe din Carpați, dar le-a favorizat și o anumită rată de înmulțire și de menținere a populației și, de asemenea, probabil că le-a creat și acest obicei de a primi hrană. Din 2016, când s-a redus foarte mult posibilitatea de a vâna un urs pentru trofeu, gestionarii fondurilor cinegetice, fie că a fost statul român, fie gestionari privați, nu au mai oferit această hrană, din punct de vedere financiar nu a mai fost rentabil pentru ei.

Iar după 2007, nu a mai fost voie să se ducă în pădure cadavre de animale și produse zaharoase de sinteză.

De ce?

Pentru că a fost și asta o modă dăunătoare pentru sănătatea urșilor, se duceau în pădure la un moment dat ciocolate expirate, bomboane, de multe ori cu tot cu ambalaje, lucru care afecta sănătatea urșilor și mediul. Totuși, în momentul în care această hrană destinată urșilor s-a redus foarte mult, întâi în 2007, apoi în 2016, parte din acești urși care erau obișnuiți să obțină mâncarea ușor, și un anumit tip de mâncare, au început să o caute și în altă parte, în sate, orașe, la marginea drumului.

Într-adevăr, în continuare gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligați să ofere hrană, iarna, în pădure, pentru celelalte animale sălbatice, și mai beneficiază și urșii. De exemplu, în momentul în care pui porumb pentru cerb, mistreț sau alt animal, vor beneficia și urșii, dar nu a mai existat totuși această hrană dedicată urșilor, care era în cantități mari, pusă special pentru urși, o hrană care să atragă ursul.

Dincolo de acest lucu, o altă parte a problemei este că populația de urs crește. Nu știu cât de corecte sunt, dar sunt statistici care spun că în România sporul natural la populația de urs este de 10%. Poate că este mai mare. Aici apar și niște fenomene pe care le vedem cu toții, sunt schimbările climatice, iarna nu mai este suficient de rece ca toți urșii să hiberneze. De exemplu, anul acesta o mare parte din masculi nu au intrat în hibernare, doar femelele gestante sau cu pui mici. În momentul în care nu intră în hibernare au nevoie de hrană și merg să o caute.

De la un timp se pare că ursoaicele în loc să fete unul sau doi pui, sunt mai frecvent ursoaice cu 3 pui. Totuși, chiar și cu acest spor de 10% nu cred că din 2016 până acum a crescut populația de urși de trei ori, așa cum au spus anumite persoane. Ministerul Mediului face acum un studiu, în care sunt implicați și gestionarii fondurilor cinegetice, privind populația de urși și se încearcă un recensământ pe baza unor analize genetice. Facem și noi la fundație un astfel de recensământ pe o suprafață de 100.000 ha, vom avea cifrele în 2-3 ani și ne va ajuta la managementul zonei. Se colectează excremente și fire de păr lăsate de urși și se analizează la un laborator genetic din Ljubljana. Ministerul cred că lucrează cu un laborator din Norvegia. Inventarul Ministerului a început anul trecut și va dura 3 ani.

O altă parte a problemei este colectarea fructelor de pădure și a ciupercilor. Tot timpul s-au colectat fructe de pădure și ciuperci, dar în ultimii ani presiunea a crescut și se colectează foarte mult, poate nu atât fructe de pădure cât ciuperci, de firme specializate, cu culegători pe toate văile, toți versanții, este un proces care nu este chiar foarte bine verificat, și aici Ministerul a avut o inițiativă de a face un ordin de ministru care să reglementeze mai bine situația, dar nu s-a reușit.

Mai este problema fragmentării habitatelor, s-au extins și se extind în extravilan localitățile, se construiește mult.

Mai este și problema deșeurilor, nu sunt colectate cum trebuie. Această problemă este foarte mare în comunitățile rurale. Cel puțin în zona noastră (Argeș) colectarea deșeurilor este în mare parte rezolvată, însă mai apar probleme legat de deșeurile animale. Există o anumită categorie de deșeuri animale care nu se poate valorifica, și mai ales în zonele unde sunt crescători de animale, de exemplu oi, gândiți-vă în perioada Paștelui câți miei se sacrifică, pielea nu se vinde, copitele nu se valorifică. Conform legislației de mediu, acestea trebuie incinerate, dar fiindcă costul incinerării este ridicat, de multe ori aceste deșeuri ajung în pădure, la marginea satului, și sunt o atracție irezistibilă pentru urși. Și apoi ne întrebăm de ce ajunge ursul în sat.

O altă problemă este managementul livezilor pentru că, vă dau un exemplu, sunt anumite sate unde populația îmbătrânește și au rămas oameni bătrâni care nu pot culege fructele, le lasă să cadă pe jos, iar fructele în putrefacție sunt o atracție irezistibilă pentru urși. Deci există surse de atractanți în comunitățile locale.

Ce ar trebui să facem ca să rezolvăm problema urșilor? Împușcarea lor este o soluție?

Noi ce încercăm să aplicăm modelele de succes din alte țări care au probleme similare. Există o practică deja, în special în Statele Unite și Canada, Bear Smart Communities, în care s-au creat niște ghiduri de bună practică. Comunitățile locale care doresc să intre în această asociație trebuie să urmeze niște pași. Se creeaz