Câteva ciudățenii legate de descoperirea celor mai vechi fosile de Homo sapiens

Când vine vorba de fosile străvechi, mai ales când e cazul de Homo sapiens, treaba e dubioasă rău. În sensul că nu prea e nimic clar. Acum, dacă am zis că le vom pomeni pe cele mai vechi, e musai să vin cu o explicație. De câțiva ani, nu mulți, a tot apărut știrea că prin Maroc, în situl de la Jebel Irhoud, au fost descoperite fosile de sapienși vechi de 300.000 de ani, astea fiind cele mai vechi din lume. Noi nu despre astea vom vorbi azi căci, între noi fie vorba, alea numai de Homo sapiens nu sunt.

Mult mai probabil este vorba despre indivizi arhaici care fac o trecere ipotetică spre specia noastră. Doar ipotetică pentru că, spuneam, nu e nimic clar. Prin urmare, vom aduce în discuție faimoasele fosile din Etiopia, de pe valea râului Omo, alea care au devenit emblematice și care ne spun nouă de decenii bune că specia noastră a apărut acum vreo 200.000 de ani în estul Africii.

Povestea văii râului Omo, cel puțin în ce ne privește pe noi, adică partea cu fosile, începe undeva prin 1901-1902, atunci când un aristocrat francez, Robert Bourg de Bozas, făcea primele investigații pe acolo. Vreo 30 de ani mai târziu, pe baza notițelor ăstuia, se ducea în zonă și paleontologul Camille Arambourg, tot francez. Omul a cules câteva tone de fosile, le-a dus la Paris, a sortat și cercetat la ele până nu a mai putut, doar ca să descopere că nu aveau nicio urmă umană printre ele.

Pe aceeași filieră, paleoantropologul american Clark Howell se deplasa în Etiopia în 1959, aduna și el o grămadă de fosile, ca să se trezească cu ele confiscate de autorități căci, din câte se pare, individul omisese un detaliu, adică să ia și autorizație. Ei bine, cam ăsta a fost începutul.

Treburile s-au schimbat pe la începutul anilor `60, atunci când împăratul Haile Selassie I al Etiopiei a decis că e cazul să își pună țara pe hartă și prin intermediul arheologiei. Așa se face că, la un dineu oficial din Tanzania, Selassie s-a dus ață la marele arheolog și preistorician kenyano-britanic, Louis Leakey, și i-a cerut ăluia să vină să sape în Etiopia. Urma să fie plătit regește și să i se pună la dispoziție absolut toate resursele necesare.

Asta era o ofertă care nu se prea refuza. Problema era că Louis era bolnav de artrită, de abia se mai târâia pe acolo, așa că a propus o contraofertă. Nu venea el, dar îl trimitea pe fiu`său, Richard. Acum, toată lumea știe că Richard Leakey a fost un titan al științei de profil. Ce știe mai puțin lumea este că știința a îmbrățișat-o mult mai târziu, nicidecum când a fost trimis de taică`său ca să descopere copite de cai morți prin Etiopia.

Ca să aveți o imagine cât mai clară despre ce era atunci, vom spune că Richard Leakey avea vreo 23 de ani, renunțase la școală la vârsta de 16 ani, ura cu patimă arheologia și tot ce făceau părinții săi, respectiv faimoșii preistoricieni Louis și Mary. Puștiul își deschise o mică afacere locală, în care organiza excursii de tip safari prin estul Africii, alerga după turiste june, după distracție, din astea. Adică, repet, omul avea 23 de ani, ce ați fi vrut să facă? Să se retragă la mănăstire? În fine! Pe scurt, el urma să conducă expediția de cercetare din Etiopia.

Ceva mai cerebral, taică`său a tras niște sfori și a reușit să îi convingă pe etiopieni să îi aducă în echipă atât pe Camille Arambourg, trecut deja de 80 de ani, cât și pe Clark Howell, ăia menționați anterior. Oamenii mai fuseseră acolo, aveau și experiență în cercetare, numai bine să suplinească tot ce lipsea juniorului. Ei, aici începe treaba interesantă.

Foarte pe scurt, expediția asta avea trei echipe, una franceză, a lui Arambourg, una americană condusă de Howell, și una kenyano-britanică a lui Leakey. Ăștia și-au împărțit o zonă uriașă, de sute de kilometri pătrați, și a plecat fiecare cu treaba lui ca să nu se calce reciproc pe bătături. În ciuda eforturilor, francezii și americanii nu au găsit nimic. În schimb, Richard Leakey s-a dus la punct ochit, punct lovit, și a venit cu fosile umane din prima încercare. Mă rog, nu el le-a descoperit, ci un asociat kenyan, Kamoya Kimeu, care îi era și partener de afaceri.

În studiul publicat ulterior, apare însă o mențiune bizară, cum că poziția inițială a fosilelor este „incertă”. Cum ar veni, le găsiseră dar nu știau exact pe unde. Decât așa, cu aproximație. Nici cine știe ce material litic nu găsiseră, ca să zici că le asociai cu vreo cultură materială clară. Una peste alta, în cele câteva expediții întreprinse în perioada respectivă, 1968-1972, echipa lui Leakey a scos la lumină un craniu (Omo I), fragmente din al doilea (Omo II) și resturi extrem de fragmentate de la al treilea.

Ah, craniile astea fuseseră descoperite la kilometri buni unul de celălalt. Și mai erau și așa de diferite din punct de vedere morfologic, de zici că erau din specii separate de sute de mii de ani. De fapt, Omo I arată teribil de modern pentru standardele de acum 200.000 de ani, în timp ce Omo II juri că e Homo erectus. Fix asta a subliniat și Richard Leakey în raportul inițial, că fosilele aparțin speciei H. erectus. În fine.

Cum nu existau cine știe ce metode de datare în anii `60-`70, au estimat ei că vechimea fosilelor ar fi pe la 130.000 de ani, ceea ce tot însemna enorm, având în vedere că nimeni nu credea la vremea aia în rămășițe umane mai vechi de 60.000-100.000 de ani. Toată lumea a fost fericită, în frunte cu împăratul Selasie I care își vedea misiunea îndeplinită. Etiopia tocmai devenise leagănul omenirii.

Așa de important a fost situl cu pricina, și așa de mult schimbau fosilele de acolo paradigma evoluției umane, că nu s-a mai dus nimeni să sape după aia timp de vreo 40 de ani. Ceea ce e foarte ciudat. Faimoasa datare care spunea că resturile umane de la Omo au în jur de 200.000 de ani nu a fost făcută decât la vreo 30 de ani după descoperire. Și nu direct pe fosile, ci pe nivelul sedimentar unde se presupune că au fost descoperite. Cercetările nu au fost reluate în zonă decât după anul 2000, dar fără a mai produce rezultate spectaculoase.

Între timp, după cum bine se știe, lucrurile au mai evoluat. Israelul, spre exemplu, a oferit fosile de Homo sapiens (chiar sunt de sapiens) fix la aceeași vârstă, circa 200.000 de ani. Prin China ar fi cam tot pe la aceeași perioadă, dar despre alea nu se vorbește foarte mult că… sunt din China. Ah, ca să fie totuși treaba bună și să nu fie haos în ierarhie, de anul acesta, adică 2022, resturile etiopiene au fost redatate. Mai nou, au 233.000 de ani.

Acum, ceea ce doream eu este să nu înțelegeți greșit. Nu am făcut nicio aluzie cu privire la fosilele menționate. Nu! Ce am avut de spus am spus direct. Și anume, nu contestă nimeni descoperirea lui Leakey dar nici nu poți să te prefaci că nu sunt o sumedenie de cusături cu ață albă în toată povestea asta. Am zis, n-am dat cu apă fiartă!

Bibliografie

• Brown F. H., Fuller C. R., 2008, Stratigraphy and tephra of the Kibish Formation, southwestern Ethiopia, Journal of Human Evolution, nr. 55(3), p. 366-403

• Leakey R. E. F., Butzer K. W., Day M. H., 1969, Early Homo sapiens remains from the Omo River region of south-west Ethiopia, Nature, nr. 222, p. 1132–1138

• McDougal I., Brown F. H., Flagle J. G, 2005, Stratigraphic placement and age of modern humans from Kibish, Ethiopia, Nature, nr. 433(7027), p. 733-736

• Meredith M., 2011, Born in Africa: The Quest for the Origins of Human Life, Ed. PublicAffairs, 288 p.

• Morel V., 1996, Ancestral Passions: The Leakey Family and the Quest for Humankin
d’s Beginnings, Ed. Touchstone, 640 p.

• Shea J. J., 2008, The Middle Stone Age archaeology of the Lower Omo Valley Kibish Formation: Excavations, lithic assemblages, and inferred patterns of early Homo sapiens behavior, Journal of Human Evolution, nr. 55, p. 448-485

• Vidal C. M., Lane C. S., Asfawossen A. et al., 2022, Age of the oldest known Homo sapiens from eastern Africa, Nature, vol. 601, p. 579-5