Clotilde Armand: Criza gunoiului din Sectorul 1 se poate repeta oricând în alte sectoare
Criza gunoiului din Sectorul 1 se poate repeta oricând în alte sectoare ale Capitalei, spune primarul Clotilde Armand.
Miercuri, la Primăria Sectorului 1 a avut loc o întâlnire cu ministrul Mediului, președintele Agenției Naționale pentru Mediu, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Prefectul de București, primarul general și toți primarii de sector din Capitală pe tema situației critice a gunoiului.
Clotilde Armand a scris, pe Facebook, că la ședință s-a convenit înființarea „cât mai repede” a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor București, pentru a fi începute „de urgență” proiectele de înființare a unui nou depozit ecologic pentru deșeuri nepericuloase care va deservi Bucureștiul, precum și a unor stații de tratare a deșeurilor.
- „În acest moment, Capitala nu prea mai are unde să arunce gunoiul pentru că principala groapă de gunoi a fost închisă. Primăria Municipiului București a găsit alt operator și trebuie actualizate condițiile de operare.
- Sectorul 1 este direct afectat din această cauză. Criza din Sectorul 1 se poate repeta oricând în alte sectoare și nu cred că își dorește nimeni asta. Vedeți pe străzile din București foarte mult gunoi provenind din construcții sau șantiere care nu este ridicat, coșuri de gunoi stradale pline.
- Chiar dacă acest lucru este interzis de regulamentul de salubrizare, unii operatori aleg să fie mai presus de lege. Noi facem eforturi zilnice să evităm ca orașul nostru să devină un focar de infecție și facem un apel către toate companiile de salubrizare, sortare și tratare a deșeurilor să nu șantajeze în nici un fel autoritățile publice. Este un moment critic pe care îl vom putea depăși împreună”, a scris Clotilde Armand.