Sari direct la conținut

China trimite doi noi "panda-sadori" la Washington

HotNews.ro
Urs panda, Foto: CHINE NOUVELLE / Sipa Press / Profimedia
Urs panda, Foto: CHINE NOUVELLE / Sipa Press / Profimedia

Washingtonul va primi până la sfârşitul anului o nouă pereche de urşi panda trimişi de China, mamifere cu o puternică simbolistică diplomatică şi care sunt adorate de public, au anunţat miercuri Grădina Zoologică Naţională Smithsonian şi prima-doamnă a Americii, Jill Biden, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Este oficial! Panda se întorc la Washington”, a declarat Jill Biden într-o înregistrare video.

„Suntem încântaţi că, de aproape sau de mai departe, copiii vor putea din nou să se bucure de aventurile adorabile şi vesele ale urşilor panda uriaşi”, a comentat ea pe X.

Acest anunţ vine la doar câteva luni după ce trei urşi panda au părăsit capitala americană pentru a se întoarce în China. Această plecare, legată de expirarea duratei pentru care cei trei urşi fuseseră împrumutaţi, a fost considerată pe scară largă ca reflectând tensiunile dintre Washington şi Beijing. Subiectul a fost abordat inclusiv atunci când liderii american şi chinez, Joe Biden şi Xi Jinping, şi-au reluat dialogul în noiembrie anul trecut, la San Francisco. Liderul de la Beijing a lăsat atunci să se înţeleagă că ar putea trimite în curând câţiva noi emisari cu blană neagră şi albă în Statele Unite.

Grădina zoologică din Washington a anunţat miercuri că a semnat un nou contract pe zece ani cu China pentru reproducerea speciei, în baza căruia va primi doi urşi panda, un mascul pe nume Bao Li şi o femelă pe nume Qing Bao, ambii în vârstă de doi ani.

Bao Li este continuatorul unei tradiţii. Mama lui Bao Li s-a născut în 2013 la grădina zoologică din Washington, potrivit instituţiei. Iar bunicii lui, Tian Tian şi Mei Xiang, au trăit tot în capitala americană din 2000 până în 2023.

La rândul său, grădina zoologică din San Diego, California, a anunţat în februarie că va primi doi urşi panda din China.

Grădina Zoologică Naţională Smithsonian va plăti un milion de dolari partenerului chinez

Viitoarea sosire a noii perechi de urşi panda la Washington a fost descrisă drept un „moment istoric” de către Brandie Smith, directorul grădinii zoologice. Este „dovada că a avut un impact incontestabil colaborarea cu colegii noştri chinezi”, a asigurat ea, detaliind: „datorită acestui parteneriat, am crescut populaţia de panda, am avansat în înţelegerea noastră comună a modului de îngrijire a acestui iubit urs şi am învăţat ce trebuie făcut pentru a proteja panda sălbatic şi pentru a le păstra habitatul natural”.

„După ce anul trecut am primit aproape 26 de milioane de vizitatori, cu 16% mai mulţi decât în anul precedent, abia aşteptăm să primim şi noii panda”, a declarat şi primarul Washingtonului, Muriel Bowser.

Contractul semnat de Grădina Zoologică Naţională Smithsonian prevede plata a un milion de dolari pe an către partenerul său chinez, pentru a finanţa cercetarea şi protecţia mediului în China.

Aceste animale pe cale de dispariţie, unice cu blana lor albă şi neagră, sunt extrem de populare în întreaga lume şi sunt preferatele vizitatorilor.

De asemenea, ele se află în centrul unei politici cunoscute sub numele de „diplomaţia panda”, China trimiţând aceste animale în întreaga lume pentru a marca îmbunătăţirea relaţiilor sale diplomatice.

Prima pereche de panda a fost oferită de Beijing Statelor Unite în 1972, în urma unei vizite istorice a preşedintelui Richard Nixon în China comunistă a lui Mao Zedong.

Grădina zoologică din Atlanta, situată în Georgia, în sudul Statelor Unite, va trimite, de asemenea, urşi panda în China în cursul acestui an.

Potrivit WWF, o organizaţie care se ocupă de protecţia mediului, au mai rămas aproximativ 1.860 de urşi panda gigant, în principal în pădurile de bambus din regiunile muntoase ale Chinei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro