Sari direct la conținut

Ce se întâmplă dacă unele proiecte din PNRR vor fi respinse de Comisia Europeană? Ghinea: Le vom înlocui cu altceva

HotNews.ro

Dacă anumite investiții pe care le-a propus România sunt criticate de Comisia Europeană și nu va putea fi aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza lor, atunci Guvernul le va retrage, a declarat ministrul Cristian Ghinea într-un interviu acordat Hotnews.ro. „Eu aș prefera să le înlocuim cu altceva”, a adăugat ministrul.

Acesta susține că există proiecte cu care să poată fi înlocuite cele retrase.

„Avem backup. Cam știu care au fost observațiile Comisiei Europene până acum, care sunt punctele sensibile, și avem variante de backup pentru investițiile care sunt încă cu observații. Dar eu merg în continuare pe varianta de a lua tot”, a spus Ghinea.

Acesta a precizat că foarte multe state europene nu au cerut, în cadrul mecanismului de redresare și reziliență, toată partea de împrumuturi. „Dar este o diferență foarte mare între statele europene care sunt membre și în zona euro și se împrumută la dobânzi mai mici și România care se împrumută la dobânzi foarte mari”, a explicat Ghinea.

„Noi nu avem de ce să nu luăm acești bani care sunt împrumuturi cu dobândă foarte mică”, a mai spus Ghinea.

Vezi și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro