Bucureștenii din Sectorul 2 care își achită impozitele până la 31 ianuarie 2022 scapă de penalizările pentru taxele restante până la 31 martie 2020
Consiliul Local Sector 2 a decis, luni, anularea penalităţilor pentru obligaţiile fiscale restante la data de 31 martie 2020, pentru bucureștenii care le achită până la 31 ianuarie 2022, a anunțat primarul Radu Mihaiu.
Decizia privind anularea penalităților pentru obligațiile fiscale restante la 31 martie 2020 pentru cetățenii care le achită până la 31 ianuarie 2022 (în loc de 31 martie 2021) a fost adoptată de Consiliul Local cu unanimitate, a precizat Mihaiu.
El spune că este „o mână întinsă acelor familii ce trăiesc sub semnul incertitudinii sau sunt nevoite să-și pondereze cheltuielile”.
Conform primarului Sectorului 2, în Martie 2020, încasările din taxe locale au fost de 89 de milioane de lei. În Martie 2021, în plină pandemie, încasările au fost mult mai mari – în valoare de 204 milioane lei.
„Din toți contribuabilii, rata persoanelor juridice este mai crescută. Am să fiu sincer și am să recunosc că acest fenomen ne-a luat prin surprindere. Acest gest de solidaritate și responsabilitate mă face să cred că suntem pe drumul cel bun. Un drum al normalității”, a scris Mihaiu pe Facebook.