Sari direct la conținut

Patru obstacole pentru Bulgaria în drumul spre zona euro

HotNews.ro
Bulgaria este decisă să intre în zona euro din 2025, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com
Bulgaria este decisă să intre în zona euro din 2025, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com

Fostul ministru bulgar al economiei Nikolai Vasilev este convins că Bulgaria are șanse să fie acceptată în zona euro de la 1 ianuarie 2025 – atâta timp cât există voință politică.

În discursul său de la forumul „Bulgaria în zona euro, când?” el a subliniat că toată lumea vorbește despre neîndeplinirea criteriului inflației, dar de fapt mai sunt trei „bariere” pe care Bulgaria trebuie să le depășească pentru a intra în clubul monedei unice europene, potrivit Sega.bg, citat de Rador Radio România

Iată o parte din discursul lui Vasilev, rezumat de BTA.

Inflația

Ar fi trebuit să urmăm o politică antiinflaționistă radical diferită în ultimii ani, nu una proinflaționistă. „Timp de 10 ani, am îndeplinit și criteriul inflației și orice altceva pentru a adera la zona euro, dar am ratat totul”.

Deficitul bugetar

Anul acesta probabil vom avea o altă actualizare a bugetului și mă întreb cum, în anii cei mai săraci, nu au făcut actualizări miniștrii de finanțe de atunci Muravei Radev, Milen Velcev și Plamen Oreșarski.

Timp de 12 ani, din amintirile mele, nu a existat nicio actualizare a bugetului, iar acum actualizarea este cel mai răspândit cuvânt în politica bulgară din ultimii ani, adică noi nu putem planifica nimic, nu există venituri, cheltuielile “sar în aer”, electoral de fiecare dată ne întrecem să vedem cine va ridica mai mult diverse costuri, așa cum se întâmplă de exemplu astăzi.

Bani murdari

Includerea Bulgariei în lista „gri” pentru spălarea banilor a Financial Action Task Force poate să nu fie în mod oficial un criteriu pentru zona euro, dar întrebarea este dacă ar fi trebuit să admitem să fim pe o astfel de listă. Ați auzit vreun partid de guvernământ sau un partid politic să menționeze această problemă, întreabă retoric Vasilev.

Voința politică

Acest factor este pe primul loc printre factorii de aderare la zona euro. „Credeți că există suficientă voință politică în țară? Am fi putut să înscriem mingea din penalty în fiecare din ultimii ani, dar am tot bătut-o tot pe loc”.

Și guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimităr Radev, a vorbit despre lipsa de determinare politică. La forumul de la Sofia, el a mai subliniat că puterea executivă nu face suficiente eforturi pentru a atinge acest obiectiv important. Întârzierea aderării la zona euro aduce Bulgariei pierderi colosale și avantaje ratate, care sunt măsurate în miliarde, a subliniat Radev.

foto: Rochu2008 | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro