Science Report: Mitul femeilor vânător sau cum s-a occidentalizat imaginea femeilor în societățile preistorice

​Faptul că femeile vânau cot la cot cu bărbații în preistorie, așa cum susținea un studiu recent, a dat peste cap cam toată paradigma diviziunii muncii prin paleolitic și neolitic, împreună cu toată imaginea pe care o aveam despre trecutul omenirii. Se pare însă că ar exista o mică problemă legată de studiul respectiv, iar rezultatele nu ar fi atât de frumoase pe cât ni s-a spus. Alte știri din Science Report: ● Viitorul spațial arată bine pe hârtie ● Sistemul solar TRAPPIST-1 rămâne unul cheie în căutarea vieții extraterestre.

Mitul femeilor vânător sau cum s-a occidentalizat imaginea femeilor în societățile preistorice

Un studiu publicat nu mai departe de anul trecut de către un grup de antropologi americani de la Universitatea Seattle Pacific, Washington, făcea furori nu doar în mediul academic, ci și în mass-media, prin schimbarea radicală de paradigmă pe care o propunea.

Autorii studiului, publicat în revista PLOS One, susțineau că, analizând nu mai puțin de 63 de societăți tribale moderne și dispărute, din America de Nord și până în insulele din Oceania, au descoperit că în 50 dintre acestea femeile participau activ la vânătoare, alături de bărbați. Asta înseamnă undeva pe la 79% dintre respectivele comunități umane. Adică o mare majoritate. Lucru de neconceput pentru cei care studiaseră până acum astfel de aspecte.

Mai mult, adăugau specialiștii americani, în grupurile umane în care vânătoarea reprezenta principala sursă de subzistență, femeile se implicau 100% în astfel de activități. Iar ceea ce era de-a dreptul surprinzător era faptul că ele participau frecvent la vânătoarea animalelor de talie mare, nicidecum din cel mici și drăgălașe, penru prinderea cărora consumai de vreo zece ori mai multă energie decât câștigai la final.

Acum, oricât de idilică vi s-ar părea imaginea unui grup de amazoane paleolitice sau neolitice care alerga (da, există un alt studiu care spune că am evoluat pentru a alerga) după turma de mamuți, împlântând sulițele de lemn în bietele și neajutoratele pachiderme, sau care dădeau de pământ cu rinocerul lânos, felina cu colți pumnal sau bizonii de stepă, se pare că totul este o regretabilă eroare de calcul.

Sau, ca să nu mai cramponăm în cuvinte, o încercare de „occidentalizare” și „modernizare” voită a imaginii diviziunii muncii în societățile preistorice. Asta o spune un alt grup de experți, de data aceasta din Canada, SUA, Marea Britanie și Olanda, care a reluat cercetarea, plecând exact de la aceleași date pe care le-au avut și autorii studiului precedent.

Oamenii de știință explică în revista Evolution and Human Behavior că lucrurile au stat puțin diferit. În sensul că imaginea femeilor vânător a fost schimbată din pix, iar astfel de cazuri reprezintă mai degrabă o excepție decât o regulă.

Nu e ca și cum femeile nu ar fi putut face asta. Există destule cazuri care să arate că o făceau. Însă, într-o societate aflată la nivel tribal, vânătoarea nu era singura activitate. Sau cea mai importantă. Existau o mulțime de alte treburi de făcut. Unele la care, ca și în ziua de azi, bărbații ar fi tins să paseze răspunderea către femei, preferând varianta mai simplă de a se lupta corp la corp cu ursul de peșteră.

Din datele furnizate de specialiștii care semnează al doilea studiu reiese că autorii primului au ales o bază de date etnografică în care existau informații explicite despre participarea femeilor la vânătoare. Iar asta se traduce prin părtinire și concluzii eronate. Mai mult, ei îi acuză pe aceștia că au permis mult prea multe erori care au condus către o imagine falsă a societăților preistorice, precum și a diviziunii muncii din cadrul lor.

Poate cel mai important, subtil dar important, contestatarii sugerează că ar fi mai indicat să nu ne lăsăm purtați de val și de mentalitățile moderne atunci când vorbim despre lumi complet diferite față de cele de azi. Nu de alta, dar ne putem trezi că nu mai putem face diferența dintre ele, și dăm în altele.

Viitorul spațial arată bine pe hârtie

Vi s-a întâmplat vreodată să citiți despre planurile spațiale ale marilor puteri și să vă poarte imaginația către o lume ideală, comparabilă cu cea din lumea Federației din universul Star Trek? Ei bine, o să reiau eu câteva dintre cele mai recente, căci sigur veți simți fiorii science-fiction-ului care devine realitate.

Spre exemplu, recent, Iuri Borisov, directorul agenției spațiale ruse, Roscosmos, anunța faptul că Rusia a început lucrul la o centrală nucleară care să fie amplasată și montată pe Lună de roboți, fără ajutorul la fața locului al oamenilor. Vorbim despre o centrală care va alimenta viitoarea bază permanentă de pe Lună, pe care Rusia o va împărți cu China. Vi se pare o chestiune de amploare? Stați că nici nu ne-am încălzit!

Oficialul rus a mai scăpat o idee care are darul de a stârni imaginația. Conform declarațiilor sale, preluate de Reuters, Rusia are în plan, în viitorul apropiat, construirea unui remorcher spațial de dimensiuni „ciclopice”. Unul care să transporte marfă de pe o orbită pe alta, având în vedere că se preconizează o aglomerație teribilă în sistemul nostru solar, mai ceva ca la metrou la Unirii la oră de vârf, peste nici zece sau douăzeci de ani.

În plus, remorcherul gigantic va veni la pachet cu un propulsor revoluționar, nuclear, ceva ce nu a mai făcut nimeni până acum. Există o singură problemă, dar doar una de moment, a adăugat directorul Roscomos. Le au pe toate, doar sistemul nuclear de propulsie le lipsește. Adică fix ce era mai important.

Ideea este că nimeni nu a găsit o metodă de a-l răci, căci nu e ca și cum ai putea devia un râu sau un ocean în spațiul cosmic. Dar, dacă este să dăm crezare declarațiilor lui Iuri Borisov, asta nu este o piedică pentru oamenii de știință ruși, care au anunțat că vor rezolva și acest neajuns cât de curând.

Pe lângă un astfel de proiect, tehnologiile futuriste propuse de NASA și de Institutul pentru Concepte Avansate Inovatoare (NIAC), vezi cazul telescopului spațial lichid, al căilor ferate cu levitație de pe Lună sau flota stelară dotată cu vele solare care să ajungă până în sistemul Alpha Centauri, par o joacă de copii.

Acum, vedeți, viitorul spațial chiar sună bine pe hârtie, mai ales dacă inserăm și planurile Chinei în ecuație, cu baza selenară și viitoarele lor proiecte spațialee, cu o posiibilă viitoare bază pe Planeta Roșie, apoi cu misiunile de explorare ale planetelor Jupiter și Uranus șamd. De Elon Musk și nici mai pomenim. Doar Federația stelară ne mai lipsește. Ideea este că, excepție făcând ultimele două exemple, asta până nu sunt lovite de vreo criză financiară, mă uit pe primele și îmi amintesc brusc de ce nu scriu eu articolul ăsta de pe un șezlong aflat pe o plajă
în Caraibe… n-am suficienți bani. Și uite cum te trezești la realitate!

Sistemul solar TRAPPIST-1 rămâne unul cheie în căutarea vieții extraterestre

Dacă nu ați auzit până acum de sistemul solar TRAPPIST-1, trebuie numaidecât să aflați că este compus numai din lucruri interesante. Spre exemplu, are în centru o stea de clasă M, adică o pitică roșie. El și încă alte vreo 80% dintre sistemele solare care există în Calea Lactee, căci piticele roșii sunt cele mai răspândite stele din Univers. Pe scurt, undeva la 60 de miliarde de pitice roșii ar exista numai în galaxia noastră.

În schimb, eea ce face sistemul în cauză extrem de interesant pentru astronomi sunt cele șapte planete solide care se află în proximitatea stelei. Toate de dimensiuni similare cu ale Terrei. Iar când spunem proximitate, înseamnă că toate cele șapte planete se află mai aproape de steaua lor decât s-ar afla Mercur de Soare.

Teoretic, acolo are trebui să fie iadul pe Pământ. Pardon, pe planetele cu pricina. Numai că energia emisă de o stea din clasa M este cu mult mai redusă decât cea a Soarelui nostru. Iar asta schimbă oarecum situația.

Partea proastă este că stelele de acest gen au tendința de a produce erupții energetice care le depășesc pe cele ale unei stele normale, din clasa G, vezi Soarele din sistemul nostru solar. Practic, o pitică roșie își poate dubla luminozitatea în decurs de numai câteva minute. Iar asta mai înseamnă că atmosfera planetelor, dacă au existat, a fost distrusă de multă vreme.

O altă posibilitate deloc plăcută este aceea ca, fiind situate atât de aproape de steaua lor, cele șapte planete să fie blocate mareeic cu ea. Adică prezintă mereu aceeași față spre stea, în timp ce partea îndepărtată se află mereu în întuneric. Da, teoretic, ar putea exista o parte de mijloc, acolo unde se întretaie partea de lumină cu cea de întuneric, însă vânturile ar fi atât de puternice încât nu ar fi deloc vreo fericire să asolizezi acolo.

Există însă și un aspect pozitiv, unul subliniat recent într-un studiu publicat în revista Planetary Science Journal de către un grup de cercetători de la Departamentul de Astronomie de la Universitatea din Washington. Iar ceea ce spun specialiștii în cauză, bazându-se pe observații recente realizate cu ajutorul telescopului spațial James Webb, ar fi ca măcar trei dintre cele șapte planete, cele mai îndepărtate, să se afle la o distanță suficient de mare pentru a permite existența apei. Ba chiar a unei cantități considerabile de oxigen, deși asta nu înseamnă neapărat o semnătură biologică, așa cum este cazul Terrei.

Concluzia este una de natură să aprindă imaginație oricui. Practic, ultimele trei planete din sistemul TRAPPIST-1 (botezat T1-e, f și g) se află în zona locuibilă a sistemului respectiv. Iar faptul că dețin apă și oxigen le face suficient de interesante ca mai toți astronomii să stea cu ochii pe ele mai ceva ca pe butelie.

Tot ce ne mai trebuie acum pentru a confirma dacă există viață măcar pe una dintre cele trei planete sunt niște telescoape mai performante. Iar preconizatele lansări ale ELT (Extremely Large Telescope) și GMT (Giant Magellan Telescope) ar putea rezolva problema. Ah, și ne-ar mai trebui un motor super-luminic, având în vedere că sistemul TRAPPIST-1 se află la circa 40,66 de lumină față de Terra. Dar, dacă ați citit știrea precedentă, știți că asta ar fi cam ultima problemă.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro