Sari direct la conținut

Noi modificari la legislatia achizitiilor publice. Cei care fac contestatie se vor adresa numai CNSC, nu si instantelor de judecata

HotNews.ro

Cei care vor sa depuna contestatii in procedurile de achizitii publice nu mai pot opta intre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si instanta de judecata, ci doar CNSC va primi contestatii, potrivit Legii de aprobare a OUG 76/2010 publicata in Monitorul Oficial din 31 decembrie 2010. Astfel, contractele vor fi incheiate dupa pronuntarea deciziei de catre CNSC iar contestatarii se pot adresa justitiei pentru a ataca decizia CNSC. Prin aceste modificari autoritatile au dorit sa combata fenomenul prelungirii cu luni de zile a unei decizii referitoare la o contestatie, cu efecte negative asupra incheierii contractelor si derularii acestora, potrivit unor surse guvernamentale consultate de HotNews.ro.

Birocratia legislativa in domeniul achizitiilor publice in general si, in particular, procesul greoi al analizarii contestatiilor au fost acuzate, in ultimii ani, de numerosi beneficiari ai fondurilor europene ca fiind principalele vinovate de incheierea tarzie a contractelor ceea ce conduce implicit la derularea cu intarziere a lucrarilor/activitatilor si efectuarea cu intarziere a platilor.

Pe scurt, toate acestea duc la atragerea cu intarziere a fondurilor europene si explica, intr-o anumita masura, decalajul dintre proiectele aprobate – contractele incheiate – platile efectuate. Problemele au fost resimtite mai ales in cazul unor mari proiecte de infrastructura de transport si mediu, procedurile achizitiilor publice, inclusiv cele de solutionare a contestatiilor, fiind vorba despre sume mari in cadrul unor contracte care au stat in stand-by mai multe luni, asteptand hotararile din justitie.

Vezi detalii despre proiecte intarziate din cauza contestatiilor, aici.

In plus, problema „abuzului de contestatii” a atras si atentia Consiliului Concurentei, care a decis ca va „intra pe fir” la verificarea procedurilor de achizitii publice. Vezi detalii aici.

Astfel, la jumatatea anului 2010, au intrat in vigoare modificari la legislatia achizitiilor publice (OUG 76/2010), prin care au fost detaliate, intre altele, noile conditii pentru incheierea contractelor in urma contestatiilor, si anume – fara a mai astepta decizia Curtii de Apel. Vezi mai multe detalii aici.

Intre timp, potrivit unor surse guvernamentale si unor beneficiari de fonduri europene, de la intrarea in vigoare a OUG 76/2010 autoritatile de resort au constatat ca eliminarea Curtii de Apel din procesul premergator incheierii contractelor nu a fost suficienta, principala problema fiind termenele foarte lungi pe care le dau primele instante in cazul unor procese legate de contestatii.

Pentru a exemplifica frecventa si situatia contestatiilor depuse in perioada 2008-2009 poate fi relevanta situatia publicata cu aproximativ o luna in urma de catre Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice: lista cu principalele firme care depun contestatii. „Topul primelor 100 de firme contestatoare a vizat contestatiile depuse in anii 2008 si 2009. Din analiza Directiei de Monitorizare si Analiza a A.N.R.M.A.P. a rezultat un numar de 562 de operatori economici care au depus fiecare minimum 5 contestatii in intervalul 2008-2009. Dintre acestia, primii 100 de operatori economici au depus un numar de 2.955 contestatii, dintre care 955 au fost declarate admise de catre C.N.S.C. si un numar de 2.000 au fost respinse”, arata comunicatul ANRMAP. Comunicatul si lista celor mai „activi” contestatari pot fi consultate aici.

Astfel, odata cu dezbaterea in Parlament a Legii privind aprobarea OUG 76/2010 deputatii din comisiile Juridica si cea de Industrii au adus si o serie de modificari la textul Ordonantei. In principal, este vorba despre eliminarea „primei instante” din schema depunerii contestatiilor. Noua Lege, care include aceste modificari, a fost publicata vineri, 31 decembrie, in Monitorul Oficial nr.898/2010.

Daca in cea mai recenta varianta consolidata a Ordonantei de Urgenta 34/2006 la capitolul „Solutionarea contestatiilor” articolul Art 255 (1) prevedea:

(1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii contractante, prin incalcarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autoritatii contractante de a emite un act, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdictionala sau in justitie, in conditiile prezentei ordonante de urgenta,

– din text a fost eliminata sintagma „sau in justitie”, iar in acest mod contestatiile vor fi solutionate de acum incolo numai de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor – organism administrativ-jurisdictional.

Vezi varianta consolidata a Legislatiei achizitiilor publice (anterior datei de 31 decembrie 2010) aici.

Nou text al Art 255 (1) este: „Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii contractante, prin incalcarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice, poate solicita, prin contestatie, anularea actului, obligarea autoritatii contractante de a emite un act, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdictionala, in conditiile prezentei ordonante de urgenta.

In continuare, prin Legea publicata vineri in Monitorul Oficial se mai aduc o serie de modificari ca urmare a eliminarii instantei de judecata din „schema” contestatiilor.

Astfel, la Articolul 256 (3), in cea mai recenta varianta consolidata a legislatiei se prevedea: „(3) In cazul primirii unei contestatii de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sau de catre prima instanta de judecata, pentru care nu s-a luat act de renuntare conform prevederilor alin. (2), autoritatea contractanta are dreptul de a incheia contractul numai dupa pronuntarea deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor sau dupa pronuntarea hotararii in prima instanta, dar nu inainte de expirarea termenelor de asteptare, inclusiv cand aceste termene privesc cazurile prevazute la art. 28712 alin. (1) si la art. 28713 lit. a). Daca decizia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor a fost atacata cu plangere, dispozitiile art. 2877 si 2878 se aplica in mod corespunzator.”

Din acest articol au fost eliminate sintagmele referitoare la „prima instanta de judecata”.

In textul noii legi mai apar o serie de modificari legate de structura Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, organism care primeste „greutate” odata cu prevederile mentionate.

Potrivit actului normativ, CNSC este „organism independent cu activitate administrativ-jurisdictionala” si „presedintele Consiliului trebuie sa fie licentiat in drept”.

Ce spun expertii independenti: deblocarea contractelor, cu riscul cresterii numarului de despagubiri

Ciprian Nic
olae, consultant in domeniul achizitiilor publice a explicat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ca „Legiuitorul a luat o decizie cu efecte pe termen scurt: incheierea contractului sa se poata face fara a mai astepta decizia unei instante judecatoresti. Efectul principal este deblocarea contractelor, mai ales a celor care sunt finantate din fonduri europene; ceea ce este bine. Pe termen lung insa, ofertantii care se considera prejudiciati de decizia autoritatii contractante si a CNSC pot obtine in justitie despagubiri … pe care le va plati tot contribuabilul”, a spus Ciprian Nicolae.

In opinia acestuia, ar mai fi o problema: „unii ofertanti ajunsesera sa evite CNSC si sa se adreseze direct instantei considerand ca CNSC da aceeasi decizie nefavorabila pentru ei. Acum vor avea un drum mai lung de parcurs in justitie si vor trebui sa demonstreze un prejudiciu pentru a avea castig de cauza”.

„Este o solutie de compromis”, a concluzionat consultantul citat, „si poate o solutie mai buna ar fi solutionarea cauzelor cu celeritate de catre justitie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro