Sari direct la conținut

Parcul promis de Primăria Capitalei pentru sărbătorirea Centenarului nu a fost realizat. Municipalitatea nu a renunțat la proiect, dar abia acum se apucă de proiectare

HotNews.ro

Primarul Gabriela Firea a promis în noiembrie 2017 că va amenaja un nou parc în București, în zona Eroilor, la intersecția arterelor străzilor Dr. Dumitru Bagdasar, Nicolae Paulescu și Dr. Gheorghe Marinescu, pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. A trecut anul 2018, însă pe spațiul verde de 1,5 ha ce urma să poarte numele de ”Parcul Centenarului”, nu a fost amenajat și inaugurat.

Într-un răspuns adresat la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții municipalității spun că anul trecut au reușit doar să organizeze un concurs de soluții pentru amenajarea peisagistică, anul acesta se va realiza proiectul tehnic și apoi vor începe lucrările.

„Ne dorim să inaugurăm anul viitor un parc, avem nevoie de spaţiu verde cât mai mult în Capitală. Parcul Centenar va fi într-o zonă centrală, Piaţa Eroilor, va avea 1,2 hectare. O să-l inaugurăm anul viitor”, declara Gabriela Firea în noiembrie 2017.

Proiectul a fost aprobat de Consiliul General abia la finalul anului 2018. Conform H.C.G.M.B. nr. 586/22.11.2018 a fost atribuita denumirea de “Parcul Centenarului” spatiului verde ce apartine domeniului public al municipiului Bucuresti, situat in sectorul 5 la intersectia arterelor de circulatie str. Dumitru Bagdasar, Str. Nicolae Paulescu si str. Dr. Gheorghe Marinescu. Și acum acolo se afla un parc, administrat de Consiliul local sector 5, iar Primăria Capitalei practic îl va reamenaja.

Precizările Primăriei

Deși intenția este una lăudabilă, anul centenar a trecut, inaugurarea a fost ratată, iar bucureștenii nu se pot bucura de parcul promis.

Într-un răspuns adresat la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții Primăriei Capitalei au declarat că anul trecut au reușit să organizeze doar concursul de soluții pentru amenajarea peisagistică, iar după aprobarea bugetului se va semna contractul pentru proiectare.

”În luna noiembrie 2018, Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti a organizat CONCURSUL DE SOLUŢII – AMENAJARE PEISAGISTICĂ PARCUL CENTENARULUI, ce a avut ca scop selectarea celei mai bune soluţii de proiectare pentru amenajarea peisagistică a acestui parc. Concursul a fost câștigat de către S.C. AB PLAN SRL. Ulterior, a fost demarată procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare conform prevederilor art. 104 alin (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în vederea încheierii contractului de servicii de proiectare, urmând ca ALPAB să încheie contractul cu câștigătorul concursului. În acest sens, în documentația de atribuire pentru concursul de soluții, a fost prevăzută și clauză suspensivă, care prevede încheierea contractului numai după aprobarea bugetului, respectiv a listei de investiții pentru anul 2019”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Potrivit informațiilor de pe site-ul ALPAB, în concurs au fost înscrise 6 proiecte jurizate în zilele de 28 şi 29 noiembrie 2018.

Rezultatele concursului de soluții au fost următoarele:

Locul 1 – AB PLAN SRL

Locul 2 – TERA DESIGN STUDIO SRL

Locul 3 – GRAPHIS SPOT IMPEX SRL

Dacă abia acum se face proiectarea, este greu de crezut că lucrările vor începe anul acesta, ceea ce ridică întrebări serioase dacă va putea fi terminat în mandatul Gabrielei Firea. În bugetul pe anul 2019, Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, a alocat pentru serviciile de proiectare aferente parcului 411.000 lei. Pentru execuția lucrărilor nu au fost prevăzuți bani în bugetul ALPAB pe 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro