Sari direct la conținut

O dată la cinci minute sună telefonul la numărul unic pentru copii abuzaţi / Aproape 100.000 de apeluri înregistrate în 2023

HotNews.ro

Peste 96.000 de apeluri au fost înregistrate în 2023 la numărul umărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi – 119, potrivit datelor transmise de Ministerul Familiei la solicitarea HotNews.ro. Asta înseamnă că o persoană sună să reclame un abuz la fiecare 5 minute. În 2022, situația a fost și mai gravă, fiind înregistrate aproape 109.000 apeluri.

Numărul a fost înființat pe 5 ianuarie 2022, fiind operaţionalizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Reprezentanții instituției spun că numărul de apeluri nu este echivalent cu numărul de cazuri semnalate.

„Ținem să precizăm că numărul de apeluri la 119 nu este echivalent cu numărul de cazuri semnalate la acest număr unic național. Cu alte cuvinte, există multe situații în care pentru un singur caz pot fi înregistrate apeluri repetate (de ex: în primele zile de funcționare a liniei 119, un apelant a sunat de peste 200 de ori la rând pentru a semnala aceeași problemă). De asemenea, numărul 119 este deseori apelat din greşeală sau apelanții închid imediat după apel”, se arată în răspunsul transmis de minister la solicitarea HotNews.ro.

În realitate însă lucrurile stau și mai rău, majoritatea cazurilor de violență asupra copiilor nefiind semnalate nicăieri.

Asociația Salvați Copiii, care derulează programe pentru prevenirea și combaterea oricăror forme de violență asupra copiilor, a făcut două studii, unul în 2013 și unul în 2021 despre abuzurile comise asupra copiilor, pe baza răspunsurilor primite de la copii și părinți. Rezultatele sunt înfiorătoare pentru România de azi.

În 2021, 46% dintre copiii chestionați au spus că în familie le sunt aplicate pedepse fizice, iar în 2013 procentul era de 62%.

Comparând cele două studii, rezultatele sunt următoarele, potrivit datelor transmise recent de fundație la solicitarea HotNews.ro:

  • Scade incidența abuzului fizic „ușor” (lovirea cu palma) – de la 62% la 46%;
  • Scade ușor incidența lovirii cu bățul/nuiaua – de la 18% la 13%;
  • Cu excepția lovirii cu o curea (a cărei incidență crește cu aproape 2 puncte procentuale), scade incidența pedepselor fizice aplicate cu alte obiecte (furtun, lingură de lemn, vergea).
  • Ca atitudine generală privind folosirea violenței în disciplinarea copiilor, 21% dintre părinți și-au exprimat acordul față de bătaie ca modalitate de sancționare a comportamentelor indezirabile ale copiilor, cu o creștere cu 1,7% a atitudinii constate în studiul anterior.
  • Atunci când sunt au fost întrebați cât de des s-a întâmplat în ultimul an să-și bată copilul/copii, părinții răspund pozitiv în proporție de 28% (foarte rar 28%, rar 9% și des 1%), înregistrând o scădere cu 10 puncte procentuale față de nivelul înregistrat prin analiza similară din 2013.
  • Deși formele grave de pedepsire fizică sunt confirmate într-o proporție mai mică față de anii anteriori, lovirea cu palma sau urecherea copilului rămânând relevante pentru situația din România (22%).
  • Pentru următoarele situații, a fost înregistrată o situație similară (1% fiecare): lovire cu producerea de urme pe corpul copilului; bătaia cu obiecte care provoacă suferință fizică mare (curea, nuia); legarea copilului ca să nu poată pleca, scoaterea copilului din casă. Abuzul fizic în familie cu consecințe severe (”În ultimul an vi s-a întâmplat ca unul dintre copiii dvs. să fie bătut așa de tare de unul dintre membrii familiei încât să trebuiască să fie internat în spital?”) a fost raportat de 0,3% dintre respondenți, în toate cazurile tatăl fiind indicat ca autor al abuzului. Ceea ce reprezintă în cifre absolute aproximativ 3.000 de copii a căror viață este pusă în pericol chiar de către părinții lor.
  • Aproape două treimi din abuzurile care au produs vătămări corporale grave, ori care au avut ca urmare decesul copilului, s-au comis în timpul episoadelor de pedepsire corporală a copilului, numit impropriu drept abuz ușor. Iar in cazul copiilor sub un an, s-a demonstrat faptul că dacă aceștia sunt pălmuiți ori loviți, riscul ca, în următoarea lună, să sufere vătămări care necesită intervenția medicilor devine de aproape 3 ori mai mare.

Unul dintre cazurile șocante de violență împotriva copiilor a ieșit la iveală recent. Un cuplu din Carei, județul Satu Mare a fost arestat preventiv, după ce și-au supus propriul copil de numai 2 ani la tratamente greu de imaginat. Micuțul are o fractură de piramidă nazală și va fi operat.

Procurorii spun că micuțul era bătut pentru că nu mânânca, lovit cu pumnii sau palmele, cu papucii, dar și cu firul de la un prelungitor.

„Din materialul probator administrat până în prezent rezultă că minorul era supus unor tratamente greu de imaginat, el fiind pedepsit pentru că nu mânca aşa cum îi spuneau părinţii, pentru că se murdărea pe el sau lucruri din casă după ce îşi băga mâna în pampers, pentru că nu se juca cu fratele său mai mare, de trei ani, sau alte asemenea. Pentru că nu îşi asculta părinţii, T.C.A. era lovit cu palmele sau cu pumnii, cu papucii, cu cablul unui prelungitor sau cu un băţ, era legat cu bandă adezivă la nivelul gurii, cu şerveţele în gură sau pus să stea într-un geamantan”, au mai menţionat anchetatorii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro