Sari direct la conținut

VIDEO Marcel Ciolacu acuză un „jihad” la adresa lui Cătălin Cîrstoiu: „Încă nu am aflat cu ce a greşit doctorul”

HotNews.ro
Catalin Cirstoiu si Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Calin
Catalin Cirstoiu si Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, vineri, că de mult timp nu a mai văzut „aşa un jihad” pornit la adresa unui candidat în alegeri, precum are loc împotriva lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianței PSD-PNL pentru Primăria Capitalei: „Încă nu am aflat cu ce a greșit doctorul”. El a făcut aceste declarații întrebat dacă medicul Cîrstoiu are în continuare susţinerea alianţei, în contextul investigației HotNews.ro, care a arătat că acesta a fost remunerat la clinica privată deținută de soția sa, în timp ce era manager la Spitalul Universitar din București.

Liderul PSD a făcut aceste declarații într-o conferință de presă susținută la Suceava, întrebat dacă medicul Cîrstoiu are în continuare susţinerea alianţei, având în vedere informaţiile apărute despre acesta în ultima perioadă.

El s-a declarat „convins” că în perioada următoare „Cătălin Cîrstoiu va şti să dea şi explicaţii, şi argumente”:

  • „De mult timp nu am mai văzut un jihad aşa pe un candidat. Mi-aduce aminte de alţi candidaţi, mai ales pentru funcţia de preşedinte. Ce se întâmplă acum, chiar cu unul dintre acei candidaţi am vorbit azi dimineaţă la telefon şi am şi spus că nu am mai văzut…
  • Încă eu nu am aflat cu ce a greşit doctorul Cătălin Cîrstoiu, în afară de faptul că este candidatul alianţei PSD-PNL.
  • Eu ce am aflat întotdeauna despre Cătălin Cîrstoiu este că e un medic de excepţie, soţia dânsului, la fel, un medic de excepţie. Ce ştiu din cifre, şi pe urmă m-am deplasat şi personal la Spitalul Universitar, este că este managerul care a atras cele mai multe fonduri europene.
  • Sunt ferm convins – nici nu am intrat în campanie, suntem în precampanie – că în viitoarea perioadă domnul Cătălin Cîrstoiu va şti să dea şi explicaţii, şi argumente. E normal, nefiind obişnuit cu politica, câteodată să răspunzi. Eu l-am încurajat şi personal, şi public, şi-l încurajez în continuare să rămână Cătălin Cîrstoiu, natural, cum este el”,.

Declarația poate fi urmărită de la minutul 3.40.

Joi, întrebat dacă doctorul Cîrstoiu va mai fi susținut de PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns: „Momentan decizia este că mergem înainte cu domnul Cîrstoiu”. Ciolacu a spus că el nu este judecător ca să decidă dacă doctorul Cîrstoiu a încălcat legea, întrebat fiind despre investigația HotNews.ro. „E cumva condamnat, e trimis în judecată? Clotilde e trimisă în judecată. Un magistrat a hotărât acest lucru. La acest om nu s-a hotărât nimic, niciun magistrat nu s-a exprimat asupra cazului lui”.

Investigația HotNews.ro care arată că doctorul Cîrstoiu a semnat și parafat un consult la clinica sa privată și facturat pe o altă firmă. Legea îi interzice acest lucru

Documentele contabile și medicale intrate în posesia HotNews.ro arată că, în octombrie 2023, un pacient a fost consultat de medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu la clinica privată ANEMONA MED, care e deținută de dr. Monica-Mihaela Cîrstoiu, soția managerului. În aceeași zi, au fost consultați mulți alți oameni, susține pacientul, în mărturia sa pentru redacție. Dr Cîrstoiu era în 2023, ca și acum, managerul general al SUUB.

  • „Funcția de manager general este incompatibilă cu: exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical desfășurate în aceeași unitate sanitară (…)”, conform Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.
  • În 2020, Corpul de Control al Guvernului a constatat posibila incompatibilitate a prof dr. Cătălin Cârstoiu în relația dintre pozițiile sale de la spitalul de stat (SUUB) și clinica familiei (ANEMONA). Dr. Cîrstoiu a negat că are vreo funcție sau că încasează vreun ban pentru ce face la ANEMONA.
  • În octombrie 2020, în raport, dr. Cîrstoiu a susținut în scris că, la ANEMONA, face ”formare profesională de medici și rezidenți”. Corpul de control n-a avut probe suplimentare.
  • În octombrie 2023, dr. Cîrstoiu a consultat la ANEMONA un pacient, i-a dat documente medicale pe care le-a semnat și parafat, iar pacientul a plătit 750 de lei pe factură.
  • Aflate în posesia HotNews.ro, scrisoarea medicală și parafa doctorului Cîrstoiu au fost pe ANEMONA MED, dar factura dată pacientului a venit de la o altă firmă: Praxis Medical.
  • Praxis este firma soției lui Cătălin Cîrstoiu.

În prima reacție a statului român, ANI spune că informațiile despre cazul dr. Cătălin Cîrstoiu nu sunt publice. Raportul e de acum 4 ani

Agenția Națională de Integritate (ANI) susține că nu poate da informații publicului pentru „cauze aflate pe rolul agenției”. Raportul Corpului de Control al Guvernului, care semnala către ANI posibilele situații de incompatibilitate și conflict de interese în cazul managerului dr. Cătălin Cîrstoiu, a ajuns la agenție în 2020.

HotNews.ro a întrebat luni, 1 aprilie 2024, Agenția Națională de Integritate dacă a fost sesizată în cazul Cîrstoiu de către Corpul de Control al premierului în 2020. Și dacă a făcut ceva în această situație.

ANI a răspuns jurnaliștilor că informațiile solicitate referitoare la activitatea de evaluare a inspectorilor de integritate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public prevăzute de Legea nr. 544/2001, coroborată cu dispozițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

ANI susține că „instituția nu poate furniza date și informații cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenției, respectând astfel unul dintre principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare, respectiv „ (…) confidențialitatea (…)”.

ANI susține că „lucrările aflate pe rolul Agenției Naționale de Integritate, în cazul în care acestea există, nu sunt informații publice”, iar inspectorul de integritate „va comunica stadiul evaluării precum și soluția dispusă, în mod exclusiv, persoanei evaluate, precum și petentului”.

Reamintim că HotNews.ro o intrat în posesia unui raport al Corpului de Control al Guvernului din 2020 în care Cătălin Cîrstoiu a fost acuzat de incompatibilitate și conflict de interese și a publicat articolul „DOCUMENT: „Administrator e socrul. Administrator e mama”, a răspuns Cătălin Cîrstoiu, acuzat de incompatibilitate într-un raport al Corpului de Control al Guvernului, pentru că a fost manager la stat și medic la propria clinică privată / Raportul, băgat la sertar, e publicat de HotNews”.

Cătălin Cîrstoiu a reacționat, luni, la investigația HotNews.ro, și a spus că, în opinia sa, nu este incompatibil și nici în conflict de interese și a acuzat o campanie finanțată împotriva sa: „Dar când apare un articol în presă și înainte primești mesaj de la jurnalist că îi pare rău ce scrie și că nu crede în ce scrie, e suficient”.

Cîrstoiu a declarat ulterior la România TV că s-a grăbit când a făcut aceste declarații și a interpretat greșit mesajul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro