Sari direct la conținut

VIDEO SuperLiga: Petrolul, succes pe Cluj Arena la debutul lui Laszlo Balint pe banca tehnică

HotNews.ro
Petrolul Ploiesti, Foto: Răzvan PĂSĂRICĂ / Sport News / Profimedia
Petrolul Ploiesti, Foto: Răzvan PĂSĂRICĂ / Sport News / Profimedia

Petrolul Ploiești s-a revanșat după eșecul rușinos cu FC Voluntari și a câștigat cu scorul de 2-1 pe terenul Universității Cluj, în etapa cu numărul 4 din play-out-ul SuperLigii României.

*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 1-2

Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a avut șansa deschiderii scorului prin Gabriel Simion, însă execuția plasată a acestuia s-a dus pe lângă poartă.

Imediat după pauză, Daniel Popa a ratat cea mai mare ocazie a meciului. Acesta a driblat doi adversari, însă nu a reușit să îl învingă pe portarul advers.

Gazdele au deschis în cele din urmă scorul în minutul 55 prin Ante Roguljic, care a apărut bine la finalizare în centrul careului.

7 minute mai târziu, la prima ocazie importantă de gol, Petrolul a restabilit egalitatea prin Irobiso, care a punctat la prima atingere de balon, fiind introdus pe teren cu 4 minute în urmă.

Mai mult decât atât, prahovenii au trecut la conducerea partidei în minutul 64, când Jyry, al doilea jucător introdus pe teren de Laszlo Balint, a înscris pentru 2-1 după o fază bună de atac a oaspeților.

Roguljic a avut șansa de a face 2-2, însă șutul său a nimerit transversala.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești

SuperLiga, etapa cu numărul 4 din play-out

UTA Arad – Hermannstadt 1-3

FC Voluntari – Oțelul Galați 1-1

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 1-2

FC Botoșani – FC U Craiova 1948 / duminică, ora 13:30

Dinamo București – Poli Iași / duminică, ora 18:15

Clasament play-out SuperLiga

1. Universitatea Cluj – 29 puncte

2. Hermannstadt – 27 p

3. UTA Arad – 27 p

4. Oțelul – 26 p

5. Petrolul – 25 p

6. FC Voluntari – 21 p

7. Poli Iași – 18 p

8. U Craiova 1948 – 17 p

9. Dinamo – 16 p

10. FC Botoșani – 14 p.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro