Cazul deceselor de la Spitalul Sf. Pantelimon. Audierile, reluate luni de anchetatori
- Redactia Hotnews
Procurori ai Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţişti de la Serviciul Omoruri au reluat luni audierile în dosarul penal deschis în urma acuzațiilor lansate de un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din București ar fi decedat „circa 20 de pacienți” cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați. Conform ministrului Sănătății și reprezentanților spitalului, în acel interval la unitatea medicală au murit 17 pacienți.
Audierile în dosarul penal deschis in rem pentru infracțiunea de omor au loc la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei.
Conform unui comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti, procurorii au primit joi o sesizare de la un angajat al spitalului cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) ar fi decedat „aproximativ 20 de pacienţi”, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Potrivit Parchetului, anchetatorii au mers joi la Secţia ATI şi au făcut o cercetare la faţa locului, solicitând totodată mai multe înscrisuri relevante, care, din cauza volumului, nu au putut fi predate pe loc. Vineri, au fost audiaţi angajaţi ai spitalului, în calitate de martori. De asemenea, au fost obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri, a mai precizat Parchetul.
Potrivit sursei citate, în perioada următoare vor fi examinate documentele obţinute şi vor fi audiaţi alţi martori.
Managerul Spitalului Sf. Pantalimon: „Acele decese nu puteau fi evitate”
Primele date ale verificărilor făcute de Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon arată că decesele din Secția de Terapie Intensivă „nu puteau fi evitate” și că nu au fost viciate tratamentele pentru pacienți, a anunțat, vineri, managerul unității medicale, Bogdan Socea.
Potrivit acestuia, pacienților decedați în intervalul de timp reclamat nu le-au fost făcute necropsii, pentru că așa au solicitat familiile.
El a spus că nu au existat alte reclamaţii şi sesizări în legătură cu aceste cazuri:
„Nu au fost reclamaţii, nu au fost sesizări. Cazurile respective au fost scutite de necropsie la cererea familiilor. Nu ştiu dacă toate, dar cea mai mare parte a lor. Mortalitatea în terapie, de fapt, reflectă mortalitatea în spital. Orice caz grav de pe orice secţie ajunge în terapie şi decedează într-un interval de timp. Raportarea la 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi câte are acest spital de urgenţă, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti, care tratează cele mai dificile cazuri, şi spital clinic, bineînţeles”.
Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a mers la spital, a spus că până acum „nu sunt elemente care să susțină acuzațiile”.
- „Spitalul sprijină organele de cercetare penală în clarificarea oricăror acuzații. Încrederea în sistemul de sănătate poate fi grav afectată dacă lucrurile sunt ținute sub preș. Avem ca principiu adevărul, transparența și profesionalismul. Sunt situații în care starea biologică a unui pacient este foarte degradată și se întâmplă și decese. Aceste 17 decese sunt absolut regretabile.
- Mortalitatea medie în anii 2022, 2023 și în primele luni ale acestui an este de 3,5 cazuri zilnic în acest spital. Acum este o deviație regretabilă, dar se poate întâmpla – sunt zile în care numărul de decese este mai mare, altele în care numărul de decese este mai mic. Dacă sunt lucruri care au fost în neregulă, sigur, ele trebuie sancționate”, a declarat Rafila.
CITEȘTE ȘI:
- Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon, despre scandalul morților suspecte: „Avem încă de înfruntat furia unei singure persoane”
- Șefa Colegiului Medicilor Bucureşti, despre decesele suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon: Situaţia nu trebuie să se interpreteze, ci trebuie clarificată
- Rafila nu a reușit să afle cine este asistenta care a reclamat moartea suspectă a pacienților de la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Lăsăm lucrurile să se desfăşoare, nu le influenţăm”