Sari direct la conținut

Exproprierile de la Prelungirea Ghencea, strada Biharia, linia tramvaiului 5 și străpungerea Nicolae Grigorescu, blocate iar de consilierii PSD

HotNews.ro

​Exproprierile pentru lărgirea străzii Biharia la 4 benzi, practic accesul în cartierul ANL Henri Coandă, continuarea lucrărilor la etapa II din străpungerea Nicolae Grigorescu prin lărgirea străzii Iuliu Hațeganu, exproprierile de la bucla de întoarcere a tramvaiului 5 și exproprierile pentru continuarea lucrărilor de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea nu au fost votate nici astăzi de Consiliul General al Municipiului București lucrările fiind practic blocate.

Pentru a fi adoptate, proiectele aveau nevoie de votul a două treimi dintre consilierii generali, iar grupul PSD nu a participat luni la ședință. La ultimele două ședințe, consilierii PSD fie au venit și nu au votat pentru sau au venit dar au părăsit sala înainte de vot, astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

La penultima ședință de Consiliu General, Aurelian Bădulescu, consilier general PSD, a declarat că proiectele de expropriere ar fi ilegale și că nu le vor vota până nu se aprobă bugetul pe acest an și sunt prevăzuți banii necesari.

”Înțeleg că inițiatorul ne solicită declanșarea procedurii de expropriere. Noi astăzi putem să desfășurăm activitățile în baza celor trei hotărâri pe care le modificăm. Dumnealor (n.r. Nicușor Dan și Ciprian Ciucu) ne cer să adoptăm o hotărâre contra legii, care spune în ce condiții pornesc exproprierile. Se schimbă prevederile din culoarul de exproprieri și nu avem buget. Nimeni nu poate fi expropriat decât după o prealabilă și justă despăgubire. Poate cineva să ne arate unde ați prevăzut în buget sumele necesare exproprierii? Dacă această hotărâre va fi aprobată va fi atacată de prefectură. În această formă proiectul contravine legii”, a declarat Bădulescu la vremea respectivă.

Acesta a fost contrazis de consilierul general USR, Andrei Rigu. Acesta a explicat că nu se modifică culoarul de expropriere pentru proiectele aprobate deja ci doar se actualizează prețurile conform grilei notarilor, acum fiind prețurile din 2019. ”Nu mai găsiți pretexte să nu votați proiecte vitale pentru cetățenii din zonă. Dacă nu consemnează sumele, nu se pot face exproprierile. Nu este necesar să fie suma înainte de votarea proiectului de expropriere”, a explicat Rigu.

În plus, pentru Prelungirea Ghencea banii pentru exproprierile necesare continuării lucrării sunt asigurați de Primăria Sectorului 6.

Ce prevăd cele patru proiecte care vizează exproprierile

Proiectul privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Drum de acces în Cartier Henri Coandă prin Str. Biharia” prevede culoarul de expropriere și valoarea exproprierilor.

Mai exact este vorba despre exproprierea a circa 12.000 mp de teren, iar valoarea exproprierilor este de circa 27 milioane lei.

”La data de 29.02.2016, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotararea nr. 31 în vederea declanșării procedurilor de expropriere aferente primei etape, respectiv aceea a realizării rețelelor de utilități publice. La data de 07.09.2020, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărârea nr.366 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ”Drum de acces în Cartier Henri Coandă prin Str. Biharia”. Pentru realizarea celei de-a doua etape, respectiv aceea aferentă realizării de drumuri publice este necesară exproprierea unor imobile situate pe teritoriul administrativ al Sectorului 1 și aflate în prezent în proprietate privată”, se arată în anexele proiectului de hotărâre.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local în 2020, lărgirea străzii la 4 benzi pe sens costă circa 66 milioane lei din care construcția efectivă circa 27 milioane lei.

Al doilea proiect de hotărâre viza modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 72/26.02.2019 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu Etapa II – km 2+400 – intersecţie Calea Vitan Bârzeşti”, în vederea continuării lucrărilor.

Acesta prevede pentru exproprierea a circa 16.000 mp de teren plus 41 mp de construcții suma de 10,3 milioane lei. În 2019, valoarea aprobată pentru despăgubiri era de circa 9 milioane lei.

”Avand în vedere că sumele datorate cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică nu au putut fi consemnate în conturile special deschise pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor din cauza dificultăților de ordin financiar întâmpinate pe parcursul exerciților bugetare aferente anilor 2019, 2020 și 2021, este necesară prelungirea termenului în care acestea trebuie consemnate. (…) Deoarece este necesar a se efectua demersurile specifice pentru exproprierea imobilelor identificate se impune actualizarea contravalorii despăgubirilor datorate prin raportare la Grila Notarială valabilă pentru anul 2022”, se arată în proiectul de hotărâre.

Al treilea proiect viza modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 138/30.06.2015 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi Terminal Tramvai 41” în vederea efectuării lucrărilor. Valoarea actualizată a exproprierilor este de circa 87 milioane lei.

Al patrulea proiect vizează declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ”Modernizare sistem rutier și linii de tramvai Reabilitare bd. Aerogării, între Șos. București-Ploiești și str. Alexandru Șerbănescu”. Este vorba despre exproprierea terenurilor care împiedică modernizarea buclei de întoarcere a tramvaiului 5 din Băneasa. Este vorba despre 2 mp de teren aflați pe strada Grațioasa și str. Neagoe Vodă pentru care Primăria Capitalei va plăti circa 4.600 de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro